Un incendiu violent de vegetație uscată, care s-a extins rapid în fondul forestier din apropierea localității Greci, județul Tulcea, pune în pericol la ora redactării acestei știri una dintre cele mai valoroase zone naturale ale României.
Peste 20 de pompieri militari, sprijiniți de patru autospeciale de stingere, intervin contracronometru pentru a opri avansul flăcărilor. Alături de aceștia, au fost mobilizați reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului, precum și echipele Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Greci, Cerna și Hamcearca.

Flăcările, alimentate de vânt și vegetația uscată, s-au extins cu repeziciune, amenințând ecosisteme valoroase punând în dificultate intervenția de la sol. Din acest motiv, autoritățile au solicitat sprijin aerian: un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a fost trimis pentru a efectua misiuni de stingere din aer.
Operațiunea este în desfășurare, iar autoritățile fac apel la populație să evite zona afectată și să nu desfășoare activități care pot favoriza reaprinderea focarelor.
Vom reveni cu detalii.
