Aproximativ 20 de broscuțe țestoase au fost salvate ca prin minune dintr-un incendiu care a cuprins vegetația uscată din apropierea localității Greci. Deși lente din fire și deloc pregătite pentru sprinturi de urgență, micile vietăți au fost descoperite la timp de pompierii tulceni, care au intervenit prompt pentru a le scoate din calea flăcărilor.

„Fiecare secundă contează pentru astfel de vietăți. Se ascund sub vegetație, în scorburile copacilor, dar în fața unui incendiu nu prea au unde fugi”, au transmis reprezentanții ISU Tulcea. Din păcate, nu toate animalele din zonă au avut același noroc.

Incendiul, izbucnit luni, a afectat aproximativ 80 de hectare de pădure și vegetație uscată. Intervențiile au fost complexe: un elicopter Black Hawk a efectuat mai multe aruncări cu apă, iar la sol, echipajele ISU, voluntarii și autoritățile locale au muncit cot la cot pentru a limita extinderea focului.

Printre autospeciale, ambulanțe SMURD și echipe epuizate, poate cea mai blândă victorie a fost aceea de a scoate broscuțele în siguranță dintr-un coșmar aprins la propriu. Un mic gest cu o mare însemnătate, într-o zi în care natura a avut de suferit, dar și un strop de speranță.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.