Nici n-au cântat cocoșii bio de la Sulina de trei ori, că Nautica Sulina a călcat din nou pe bec. Un nou control tematic al Căpităniei Zonale Tulcea, realizat pe 17 iulie, a scos la iveală alte încălcări grave ale legii în dreptul firmei Nautica Sulina, deținută de influentul clan Albu-Comărzan.
Șalupa Corsar 900 Delta, înregistrată la această firmă, transporta 14 pasageri deși capacitatea maximă admisă este de 12. În plus, inspectorii au găsit nereguli privind dotările de siguranță – lipsa vestelor de salvare. Conducătorul ambarcațiunii, Marian Achinifiev, a fost amendat cu 20.000 de lei și a rămas fără permis pentru 90 de zile.
Aceasta este a treia abatere gravă în doar 12 zile. Cazul cel mai serios s-a petrecut pe 5 iulie, la Mila 24, în zona localității Maliuc. Atunci, un alt conducător al unei ambarcațiuni Nautica Sulina, identificat ca Lovin.O., a fost depistat cu o alcoolemie de 0,290 mg/l alcool pur în aerul expirat, test realizat la ora 10:56, la aproape două ore după producerea accidentului de navigație. A primit o amendă de 45.000 de lei și o suspendare de 240 de zile a dreptului de a conduce. Mai mult, Căpitănia s-a sesizat din oficiu pentru două fapte penale: vătămare corporală din culpă și încălcarea regimului transportului naval. Dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
Nici la controlul din 15 iulie nu a fost liniște. O altă ambarcațiune Nautica Sulina (AMB.01245) a fost reținută de la navigație după ce s-a descoperit că motorul fusese înlocuit cu unul de alt tip și de putere diferită, fără a fi recertificat. Capitania a cerut explicații scrise de la proprietar și a impus oprirea ambarcațiunii până la clarificarea situației tehnice.
Trei intervenții, trei sancțiuni, trei cazuri cu implicații penale sau administrative majore. Totul într-un interval de două săptămâni. Pentru alții ar însemna discutarea serioasă a retragerii licenței de transport persoane. Dar pentru Nautica Sulina, legea pare opțională.
Și totuși…
Nu ne lasă inima să nu lansăm totuși, în eter, dar cu adresă, câteva mici nelămuriri legate de primul accident, cel cu victime rănite și spitalizări.
- Dacă la etilotest s-a constatat că Octavian Lovin avea 0,29 mg/l în aerul expirat, la două ore de la producerea accidentului, cât avea la proba de sânge, cea care ar fi trebuit să i se recolteze de îndată, cum spune legea?
- Când i s-a recoltat proba?
- Și, mai ales, cât a fost rezultatul?
Recoltarea probelor biologice în cazul unui accident cu victime este absolut esențială pentru încadrarea juridică a faptei.
Urmărim și vă ținem la curent.

Din câte se vede și se află din articolele postate NAUTICA SULINA nu respectă multe reguli DAR …..ridică multe pretenții de la cei ce le prestează servicii . Au alungat mulți parteneri care au prestat servicii pentru ei, au multe dosare în instanță și totuși dau dovadă de arogonță și ignoranță , nu tin cont că toate drumurile ilicite se înfundă undeva și va trebui să plăteasăcă cumva-cândva. Eu astept , munca mea nu este gratis.
Semnat: o societate trasă în piept de NAUTICA SULINA respectiv ANDREEA ALBU.
Daca doriți să vorbim, vă aștept. 0729024206