Festivalul Borșului Lipovenesc de la Jurilovca, unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale din Dobrogea de Nord, nu va mai avea loc în acest an. Decizia a fost anunțată cu regret de către organizatori, care au invocat dificultățile economice actuale drept principal motiv pentru suspendarea ediției din 2025.
„A fost o decizie foarte grea pentru mine și este o veste pe care v-o aduc la cunoștință cu și mai mare greutate”, a transmis primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, inițiatorul festivalului. „Din păcate, din cauza contextului economic actual, suntem nevoiți să suspendăm ediția din acest an a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca.”
Festivalul, organizat fără întrerupere din 2009, a devenit un adevărat simbol al județului Tulcea și un motor de dezvoltare pentru comunitatea locală. Cu toate acestea, organizatorii subliniază că nu renunță la proiect și că fac deja demersuri pentru a asigura finanțarea necesară revenirii festivalului anul viitor.
„Începând din acest moment, facem tot posibilul să găsim sponsori și surse de finanțare pentru ediția de anul viitor. Am mai trecut prin situații similare în perioada pandemiei, ne-am revenit, vom reveni și de această dată”, au declarat reprezentanții festivalului.
Comunitatea din Jurilovca și participanții tradiționali ai evenimentului au reacționat cu tristețe la veste, însă organizatorii sunt încrezători că spiritul și tradiția festivalului vor merge mai departe. „Ne-am obișnuit ca în Jurilovca să nu existe cuvântul ‘imposibil’, dar iată că realitatea economică ține să ne convingă de contrariu”, a adăugat fondatorul festivalului.
Festivalul Borșului Lipovenesc este renumit la nivel național pentru atmosfera sa autentică, pentru preparatele tradiționale și pentru promovarea diversității culturale din Delta Dunării.
