28 iulie 2025, ora 19:30. Furtună în Delta Dunării, la gura de vărsare a brațului Sulina în Marea Neagră. O ambarcațiune de agrement Corsar 850 Tour, cu 14 persoane la bord – dintre care trei copii – pleacă din Portul Sulina spre Golful Musura, ignorând avertizarea oficială de vreme severă și interdicția clară de navigație. Barca se răstoarnă lângă epava Turgut S., unde valuri de aproape 2 metri și vântul tăios transformă excursia într-un coșmar. Patru oameni – între care o fetiță de trei ani – sunt scoși morți din apă. Ceilalți, deși supraviețuiesc, încep o altă luptă: cu traumele, cu anchetele și cu durerea.
Imaginea bărcii răsturnate nu este un accident „imprevizibil”. Este deznodământul previzibil al unui scenariu cunoscut de toți cei care lucrează în turismul din Deltă. În sezonul estival, la Sulina, turismul devine o cursă contra-cronometru pentru profit. Clienții se adună la ponton, iar barcagiii, adesea neautorizați, se grăbesc să plece. Unii refuză să iasă pe furtună. Dar întotdeauna există cineva „curajos” sau suficient de disperat să riște – pentru încă două locuri în plus.
Cine e de vină? Doar conducătorul bărcii?
Procurorul militar a reținut conducătorul ambarcațiunii, Cosmin Irimia, pentru ucidere din culpă, iar judecătorii i-au dat control judiciar 60 de zile. Potrivit comunicatului oficial al Parchetului Militar, acesta a ignorat prognoza meteo nefavorabilă, a pătruns cu o ambarcațiune de tip C într-o zonă interzisă și a supraîncărcat barca cu două persoane peste limita admisă. Totuși, chiar și în fața acestor fapte, vina nu e exclusiv personală. Irimia este doar produsul unui sistem permisiv, construit prin neglijență, complicitate și lipsă de reglementări clare.
Potrivit directorului Navrom Delta, Chichi Nicolae, problema începe cu Ordinul 1079/2015 – modificat, spune el, sub presiunea unor interese comerciale tulcene. „Acest ordin a introdus noțiunea de «agrement comercial», un concept neclar și complet nereglementat, care a deschis calea unei activități fără control real din partea autorităților”, declară Chichi. „Transportul de persoane nu este autorizat propriu-zis. Nu există obligativitatea unui aviz medical specializat, nici a unei calificări profesionale. Oricine are o barcă și un permis poate ieși pe apă cu turiști.”
Un sistem dezmembrat, un turism haotic
Consecințele sunt dramatice. Companiile autorizate, precum Navrom Delta, respectă reguli stricte. În același timp, zeci de operatori sezonieri, adesea fără documente, efectuează curse turistice în afara oricărei reglementări. Turiștii, inconștienți sau dezinformați, urcă în bărci supraîncărcate, fără să întrebe despre siguranță. Autoritățile? Răspund cu comunicate, nu cu controale. Căpitanul portului Sulina numără bărcile și aruncă ocheade îndrăznețe sacoșelor ce-i trec prin față. Pare că n-are alte competențe.
Infrastructura de salvare este inexistentă. Niciun punct de intervenție permanent, nici salvamari, nici bărci rapide. Sulina, „ultima frontieră turistică”, rămâne descoperită în fața riscului. Și nu e o excepție: cu doar trei săptămâni înainte de tragedia din Musura, o barcă cu 12 turiști s-a izbit de mal la Maliuc. Pilotul era băut. La Smârdan, un tânăr a murit înecat. Pe plajele din Sulina și Sfântu Gheorghe, curenții trag oameni în adâncuri – în lipsa oricărui sistem de salvare.
Ordinul 1079 și blocajul legii
Potrivit surselor oficiale citate în anchetă și în declarațiile autorităților, cauza profundă a accidentului ține de vidul legislativ și de lipsa unui control ferm asupra transportului naval. Ordinul 1079, modificat în 2015, ar fi fost, se spune , impus de două persoane cu influență economică și politică majoră în zonă, la acea vreme: Verbina Dan și Ilusca Daniel. Această decizie politică a transformat Delta într-un spațiu al haosului reglementar.
Între timp, Legea taximetriei pe apă este blocată de aproape un deceniu. Dacă ar fi fost adoptată, ar fi putut introduce un cadru legal clar pentru activitatea de transport de persoane pe apă – inclusiv licențiere, control, penalități. În lipsa ei, improvizația devine normă, iar tragediile – inevitabile.
Delta ne cere un răspuns
Tragedia din 28 iulie 2025 nu este un accident. Este expresia unui sistem corupt, complice și iresponsabil. Nu furtuna a ucis acei oameni – ci toleranța noastră față de încălcarea regulilor.
Până când vom învăța lecția Golfului Musura, fiecare vară va aduce alte nume, alte trupuri la mal, alte familii îndoliate. A venit vremea să alegem: confortul permisivității sau responsabilitatea reglementării. Până nu vom răspunde, cu onestitate și acțiune, Delta va continua să înghită vieți în tăcerea generală a unui stat care privește în altă parte.
