Lupta cu flăcările din zona localității Chilia Veche a intrat astăzi în a șasea zi, iar forțele de intervenție continuă mobilizarea masivă pentru stingerea incendiului. În această dimineață, trei elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație al MAI au reluat misiunile aeriene, aruncând apă prin sistemul Bambi Bucket și transportând pompieri în zonele greu accesibile.
În paralel, echipajele terestre acționează cu forțe și mijloace specializate: două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru transport apă, două microbuze, un punct de comandă mobil, două ambarcațiuni și sprijinul logistic necesar pentru a limita extinderea focarelor. Peste 30 de cadre și 11 mijloace de intervenție sunt implicate direct în teren.
Suprafața afectată este estimată la 30 de hectare de fond forestier și alte 30 de hectare de vegetație uscată, lăstăriș și lizieră. Forțele de intervenție colaborează strâns pentru a împiedica avansul incendiului, în condițiile unui teren dificil și ale riscului crescut de reaprindere.
În ziua precedentă, operațiunile aeriene au fost intense: 165 de aruncări de apă, totalizând peste 410 tone, au fost efectuate cu ajutorul elicopterelor Black Hawk. Acțiunea a fost susținută de pompieri, echipaje aeriene, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia Veche și Ocolul Silvic local.
Autoritățile reamintesc populației importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor:
❗ Nu aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite;
❗ Nu aruncați resturi de țigară la întâmplare;
⚠ Arderea miriștilor, a stufului și a vegetației este strict interzisă, pentru a evita tragedii și distrugeri ireversibile.
Ghiduri și recomandări privind comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma fiipregatit.ro și în aplicația DSU, gratuită pe App Store și Google Play.
