Sindicaliștii din Educație s-au întâlnit luni cu Ilie Bolojan. Consultările au vizat modul de implementare și efectele celor mai recente măsuri în sistemul de învățământ. Dascălii vor continua protestele.
Prim-ministrul Ilie Bolojan, alături de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației „Spiru Haret” și Federației „Alma Mater”. Întâlnirea a avut ca temă efectele măsurilor recente implementate în educație, conform Mediafax.
Discuții și măsuri
Consultările au abordat implementarea și impactul noilor reglementări, inclusiv creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, majorarea numărului de elevi în clasă, reconfigurarea tarifelor pentru plata cu ora și modificările în finanțarea sistemului educațional. „Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susțină punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern se bazează pe posibilitățile bugetului României și pe realitățile din educație”, a afirmat Bolojan.
Impactul normelor
Prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, de la 18 la 20 de ore, poziționează România în media europeană. „Aceasta va însemna mai multă muncă pentru aceeași compensație financiară. Suntem însă deschiși la simplificări în sistem, astfel încât timpul și energia cadrelor didactice să fie mai bine orientate către actul educațional”, a adăugat Ilie Bolojan.
Protestele continuă
Premierul a solicitat Ministerului Educației să analizeze modul de implementare a noilor măsuri și să sugereze soluții pentru eventualele dificultăți apărute. Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat la Radio România Actualități că „protestele vor continua și vor crește în amploare odată cu începerea școlii”.
Leonard Gheorghe Stancu, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar (SIP) Sibiu, a raportat că luni s-a desfășurat o întâlnire cu membrii sindicatului. El a spus că pe 8 septembrie, chiar la debutul anului școlar, va avea loc un protest al dascălilor în București, la care peste 200 de profesori din județul Sibiu vor participa. (Detalii AICI)
