jandarm bilant sf maria

În perioada 14–18 august, efectivele Jandarmeriei Tulcea au fost la datorie pentru a asigura ordinea și siguranța publică la evenimentele din municipiu și din județ. Bilanțul intervențiilor: 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 9.000 de lei, și patru infracțiuni constatate, potrivit instituției.

Amenzile au vizat, între altele:

  • consum de alcool în spațiul public;
  • tulburarea liniștii și a ordinii;
  • proferarea de injurii și provocarea la scandal;
  • situații în care părinții nu au luat măsurile necesare pentru a împiedica minorii să comită fapte de vagabondaj;
  • pescuit fără permis și încălcarea condițiilor de pescuit recreativ prevăzute în permis.

Pe componenta penală, jandarmii au documentat patru fapte: înșelăciune, amenințare și furt.

Acțiunile s-au desfășurat atât în municipiu, cât și în localitățile din județ, în zonele cu aflux de persoane și la manifestările prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Potrivit Jandarmeriei Tulcea, misiunile au avut ca prioritate descurajarea comportamentelor violente și a abaterilor de la normele de conviețuire, precum și protejarea participanților la evenimentele publice.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.