PSD este de acord cu eliminarea privilegiilor, însă cere lansarea unui program de relansare economică, care nu înseamnă efort bugetar, spune liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, după ședința conducerii partidului.

„Ceea ce noi am adoptat astăzi (luni – n.r.) e următorul lucru. Da, ok, în continuare, pe tot ceea ce ține de pachetul de eliminare a privilegiilor, fără niciun fel de ezitare, da, mergem la toate grupurile de lucru, că sunt pe administrație, că sunt pe fiscal, că sunt cum e, pe PNRR, și ne aducem contribuția, evident, contribuție constructivă. Și numai ce v-am dat exemplu, că da, suntem conștienți că trebuie dată această ordonanță pe PNRR, și în momentul în care avem imaginea de ansamblu, da, putem să venim cu o chestiune la care noi ținem foarte mult, și care s-a prezentat azi în linii mari în BPN, anume propuneri pentru relansare economică. Eu țin foarte mult și noi ținem foarte mult la acest lucru. Vorbim de câteva luni de zile, de aceste pachete. C-a fost pachetul 1, că urmează pachetul 2. Dar în același timp trebuie să vorbim și de măsuri de relansare economică”, afirmă Sorin Grindeanu.

El subliniază că Radu Oprea, împreună cu alți colegi, au realizat un prim draft.

„El va fi lucrat în aceste zile și într-un grup lărgit, pe care îl vom prezenta primului ministru. Este absolut necesar pentru țara noastră să vorbim și de un asemenea pachet de relansare economică, care nu înseamnă efort bugetar. Și asta îl vom prezenta public și colegii noi vor face acest lucru”, a concluzionat Grindeanu.

Sursa

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.