La noi, reformele administrative au viteza de reacție a unui lift blocat între etaje, iar ATOP Tulcea e exemplul perfect: o structură care nu se desființează, nu se schimbă, doar rămâne pe loc – acum fără bani, dar cu aceeași poftă de ședințe.
Autoritățile Teritoriale de Ordine Publică au fost inventate în 2002, teoretic pentru a monitoriza poliția și a propune măsuri de siguranță publică. Practic, în multe județe – inclusiv Tulcea – au ajuns să fie un soi de club select, unde prietenii partidelor se întâlneau lunar pentru a bifa prezența și a pleca acasă cu 2.000 de lei în buzunar. Pe an, povestea costa județul în jur de 420.000 de lei.
Premierul Ilie Bolojan, cu experiență personală în inutilitatea acestor structuri, a spus-o fără menajamente: „Dacă mâine se desființează ATOP, nu se întâmplă absolut nimic”. Așa că, în loc să le desființeze direct, guvernul a tăiat indemnizațiile începând cu 1 august 2025. Dintr-o dată, ședințele ATOP au devenit voluntariat patriotic.
Și, pentru culoare locală, trebuie spus că există, în viață, un prefect care a vrut, el – cu de la sine putere – să desființeze ATOP, dar se pare că nu avea sprâncenele împreunate îndeajuns. Așa că inițiativa s-a pierdut pe culoarele instituțiilor, ca multe altele.
La Tulcea, președinta ATOP, Raluca-Narcisa Cacencu (consilier județean), a reacționat cu stoicism:
„ATOP Tulcea își desfășoară activitatea normal. De la 1 august nu mai suntem remunerați, dar asta nu ne împiedică să ne facem treaba.”
O declarație care merită aplaudată în picioare – dacă nu pentru conținut, măcar pentru raritatea fenomenului „comisie politică ce lucrează gratis”.
Componența ATOP Tulcea – aceeași ca înainte, cu tot cu „reprezentanții comunității”
În ciuda discuțiilor despre reformă, la Tulcea nimeni nu a fost trimis acasă. Iată cine stă la masa ATOP în august 2025:
- Raluca-Narcisa Cacencu – consilier județean, președintă ATOP Tulcea
*Mierlă Aslâ-Aişe – subprefectul județului Tulcea
- Dumitru-Daniel Grădinaru – șeful IPJ Tulcea
- Alexandru Grigore – director executiv, Poliția Locală Tulcea
- Ion Bordei – inspector șef, Jandarmeria Tulcea
- Daniel Petrov – inspector șef, ISU „Delta” Tulcea
- Aurelian Maxim – șef, Poliția de Frontieră Tulcea
- George Petru Botezatu – Corpul Național al Polițiștilor
- Petre Badea – consilier județean
- Cristina Maria Visterineanu – consilier județean
- Constantin Coca – consilier județean
- Ciprian-Ionuț Safca – consilier județean
- Marius Tudorie – consilier județean
- Costel Ioan-Lungu – reprezentant al comunității
- Daria Ardeleanu – reprezentant al comunității
- Daniel Naciadis – reprezentant al comunității
Da, ați citit bine: inclusiv „reprezentanții comunității” – eternii rezidenți ai acestui apartament cu chirie zero în administrație – au rămas pe poziții. Reforma? Doar la nivelul portofelului.
Remember: cum am ajuns aici
Ani la rând, ATOP Tulcea a fost un fel de „job de weekend” pentru aleși și apropiați de partid. Părea greu de justificat cum un organism consultativ, fără putere executivă, ajunge să coste cât un parc nou pentru un oraș mic. Până la Bolojan, nimeni nu s-a atins de vaca sacră.
Acum, cu indemnizațiile evaporate, rămâne întrebarea: ce va face ATOP Tulcea? Vor deveni un laborator de idei pentru siguranța publică sau vor rămâne aceeași ședință lunară cu cafea, biscuiți și concluzii vagi?
Indiferent de răspuns, un lucru e sigur: pentru prima dată în 23 de ani, ATOP va testa pe viu dacă utilitatea declarată rezistă și fără plicul cu bani. Și, dacă nu rezistă, măcar contribuabilul poate dormi liniștit: pentru prima dată, nimicul nu costă nimic.
