Curtea de Apel Constanța a decis marți, 19 august 2025, menținerea în arest preventiv a celor cinci inculpați cercetați de DIICOT Tulcea pentru trafic de droguri de risc. Printre aceștia se află și un cetățean belgian. Hotărârea instanței este definitivă.
Potrivit anchetei, doi dintre inculpați, în vârstă de 39 și 51 de ani, au inițiat și întreținut în localitatea Mihai Bravu o cultură de cannabis destinată comercializării.
Alți trei bărbați, cu vârste între 21 și 25 de ani – dintre care unul recidivist – sunt acuzați că, în perioada 2023 – august 2025, au procurat, deținut, oferit gratuit și vândut cannabis consumatorilor din județul Tulcea, la prețuri cuprinse între 80 și 150 de lei. În plus, unul dintre inculpați, în vârstă de 25 de ani, ar fi comercializat și produse psihoactive, inclusiv MDMB-BUTINACA, în cursul lunii mai 2025.
În urma perchezițiilor efectuate pe raza județului Tulcea, anchetatorii au descoperit 38 de plante de cannabis cu o greutate verde de peste 61 de kilograme, semințe, grindere și alte probe relevante pentru dosar.
Acțiunea a fost desfășurată de DIICOT Tulcea în colaborare cu polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștii de frontieră ai STPF Tulcea, Garda de Coastă Sulina, Inspectoratul Județean de Jandarmerie Tulcea, Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța și echipa canină a Direcției Regionale Vamale Galați – BVF Isaccea.
