De Ziua Independenței Ucrainei (24 august), marcată printr-un eveniment organizat astăzi, 26 august, o comunitate de femei care a fugit de război a ridicat, pentru câteva ore, sala Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Tulcea. Asociația ROUA – nucleu de voluntare ucrainence care și-au făcut „acasă” pe malul dobrogean al Dunării – a organizat un eveniment de mulțumire pentru tulcenii și instituțiile care le-au întins mâna în acești ani. Au venit oameni din administrație, diplomați ai Ucrainei și cei care, adesea nevăzuți, au dus greul acomodării. La final, un clip cu scene din ultimii trei ani de război a strâns sala la un loc, în liniște.

ROUA este o asociație născută din inițiativa refugiatelor ucrainence stabilite la Tulcea. Ele au trecut din postura de beneficiare în cea de organizatoare: pun pe picioare activități culturale și educaționale, sprijină integrarea și țin comunitatea unită. În prezent, ROUA se formalizează sub denumirea „Asociația Solidaritatea ROUA”. La eveniment, rolurile s-au inversat: refugiatele au fost gazde și organizatoare, iar tulcenii invitați.

Vicepreședinta CJ Tulcea, Lavinia Vizauer, a spus răspicat ce mulți gândesc în șoaptă: „acasă” la Tulcea a fost bine, dar gândul rămâne la „acasă” din Ucraina – cu urarea de a reveni cât mai curând acolo. Deputata Mirela Furtună a coborât din registrul instituțional în cel personal, amintind perioada de voluntariat în Hub-ul umanitar de la Tulcea, imediat după invazia rusă. Au participat și reprezentanți ai Ambasadei Ucrainei la București – prim-secretarul Olha Sabetska și secretarul Volodymyr Sheremet –, alături de membri ai organizațiilor minorităților locale.

Primarul Ștefan Ilie, cu discursul care a tăiat în carne vie

ilie stefan ucraina

Primarul Tulcei, Ștefan Ilie, a preferat să înțepe bula confortului. „Din cauza propagandei ruse care intră în creierele noastre prin toate mijloacele, s-a născut un curent anti-ucrainean. Din păcate, prezent și în municipiul nostru”, a spus el. A mai avertizat că „putem deveni vinovați prin pasivitate” și că fiecare autoritate și cetățean are obligația de a contracara intoxicarea informațională „cu argumente corecte”. Tonul a rămas tranșant și când a vorbit despre sensul luptei ucrainenilor: nu doar apărarea Kievului, ci și a Chișinăului, „și poate chiar a întregii Europe”. Iar mesajul final a fost aproape testamentar: „Nu trebuie să ne speriem de agresivitate… Vă doresc multă putere… pentru că, în aceste momente, vă pot spune cu toată sinceritatea că din perioada renascentistă până în prezent, mai rar s‑a văzut un popor ca cel ucrainean și un președinte mai mare decât președintele Ucrainei.”

În plan concret, Ilie a anunțat pentru 2025 amenajarea unui parc românesc la Izmail, oraș înfrățit cu Tulcea. Elementul central va fi un bust al poetului național Mihai Eminescu. Un gest de vecinătate și memorie culturală, menit să lege cele două maluri ale Dunării.

Pentru o seară, raportul de forțe s-a inversat: refugiatele au fost gazde. Diplomația a avut chipuri și voci, nu doar comunicate. Și un primar a ales să spună pe nume unui curent anti-ucrainean care nu mai poate fi „politicos” ignorat. Iar ROUA, cu rădăcini în comunitatea refugiată, se vede deja în documentele orașului și în viața culturală locală.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Join the Conversation

1 Comentariu

  1. …mvai, ce să zic, era gata să scot batista… E bine când vă intră mălaiu-n tașcă, așa-i? Dați-i cu slava înainte.. Mi se pare ridicol să îi văd pe unii încercând să ne convingă că e normal ce se întâmplă. Să știți că discursuri care taie-n carne vie poate avea oricine. Puneți-vă în locul celor care suferă pierderi și nedreptăți, prin impozite aberante, tăieri de salarii, neindexări de pensii și care aud zilnic din partea guvernului: “pentru voi nu sunt bani”! Bine că statul are bani de aruncat pe fereastră într-un război provocat, pornit de unii, dar care trebuie finanțat de alții!
    Nu e nici o propagandă aici. E un lucru palpabil, pe care îl poate vedea oricine are ochi să vadă și care nu poate admite că un stat pune grija față de proprii cetățeni pe ultimul loc, după finanțarea războiului altora, față de care nu are nici o obligație! Înțeleg gestul de a întinde o mână de ajutor, dar nu cu prețul sărăcirii propriului popor și al riscului de a destabiliza o țară! Ați creat un deficit imens, pe care vreți să-l acoperiți din banii noștri! Am luat-o razna cu toții? Reveniți-vă o dată, “domnilor” politicieni! Nu mai impresionați pe nimeni cu reverențele voastre nesfârșite în fața altora, în timp ce pe noi ne faceți la buzunare și ne scuipați în față! Înțelegeți că s-a depășit o limită? Înțelegeți că trebuie să ai buzunarul plin ca să îți permiți să fii filotim? Realizați că ați adus lumea la pragul la care încep să sară scântei? Gândiți-vă bine ce faceți! Tratați-vă compatrioții cu respectul cuvenit!

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.