Victimele violenței domestice din Tulcea nu vor mai fi lăsate singure în fața agresorilor. Consiliul Local a aprobat înființarea unei echipe mobile de intervenție rapidă, care va acționa non-stop în sprijinul celor aflați în pericol chiar în propriile case.
Noua structură va funcționa în cadrul Direcției de Asistență și Protecție Socială și va fi compusă din psihologi, asistenți sociali și inspectori de specialitate. La fiecare deplasare, echipa va fi însoțită de reprezentanți ai Poliției Locale, pentru a asigura intervenția în siguranță.
Ce va face echipa:
- va verifica semnalele de violență primite prin apeluri de urgență;
- va evalua gradul de risc și va stabili măsuri de protecție;
- va informa și consilia victimele, orientându-le către servicii sociale și medicale;
- va sprijini obținerea ordinelor de protecție și depunerea plângerilor penale;
- va asigura transportul victimelor către centre de găzduire sau spitale.
„Este o măsură vitală, pentru că vorbim despre vieți puse în pericol chiar în intimitatea familiei. Până acum, victimele erau nevoite să bată singure la ușile instituțiilor. De acum, statul merge direct la ele, pentru a le oferi protecție imediată”, a transmis primarul Ștefan Ilie.
Proiectul vine pe fondul unei realități îngrijorătoare: violența domestică rămâne una dintre cele mai puțin denunțate forme de agresiune. Specialiștii atrag atenția că multe victime se tem să raporteze abuzurile, din rușine sau din lipsa încrederii că vor fi protejate. Echipa mobilă este gândită tocmai pentru a sparge acest cerc al tăcerii.
Intervențiile vor fi posibile și atunci când un agresor este evacuat prin ordin de protecție, dar solicită, la rândul său, cazare într-un centru rezidențial – situație delicată, ce impune o reacție promptă și profesionistă.
