isu braila foto

În seara zilei de 3 septembrie, pe brațul Măcin al Dunării Vechi, în comuna Frecăței din Insula Mare a Brăilei, un bac de mici dimensiuni care asigura transportul către Ostrov (Tulcea) s-a scufundat în câteva minute, după ce un camion încărcat cu floarea-soarelui a urcat la bord.

Incidentul s-a petrecut chiar în timpul manevrei de îmbarcare. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, camionul a fost ultimul vehicul urcat pe bac. În momentul în care șoferul a oprit motorul, nava s-a înclinat brusc și a început să ia apă. Conducătorul auto a reacționat imediat și a sărit pe mal, fiind urmat și de ceilalți pasageri aflați pe bac. La scurt timp, ambarcațiunea s-a scufundat cu tot cu camion.

Acum, bacul se află pe fundul Dunării, în dreptul localității Frecăței, cu camionul răsturnat peste el. Din apă se mai vede doar prelata remorcii.

Din fericire, nu au existat victime, însă evenimentul a provocat panică printre cei care se aflau în zonă și a blocat temporar traversarea dintre județele Brăila și Tulcea.

Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili dacă bacul era supraîncărcat sau dacă au fost nerespectate regulile de siguranță.

FOTO- ISU Braila

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.