Consiliul Județean Tulcea urmează să aprobe repartizarea unei noi locuințe ANL pentru tinerii specialiști din sănătate, în încercarea de a sprijini personalul medical care activează la Spitalul Județean de Urgență. Măsura este discutată în contextul în care unitatea medicală se confruntă cu o lipsă acută de personal, iar autoritățile caută soluții pentru a atrage și păstra cadrele sanitare în județ.
Conform proiectului de hotărâre, un apartament cu două camere situat la parterul blocului ANL de pe strada Spitalului nr. 46A, scara B, urmează să fie repartizat Anei-Maria B., asistent medical principal. Propunerea face parte din etapa XXXI a programului de atribuire a locuințelor pentru tineri specialiști din domeniul sănătății.
Chiria estimată pentru acest apartament este de 421,74 lei pe lună, sumă calculată conform legislației în vigoare și actualizată cu rata anuală a inflației. Costul include atât recuperarea investiției inițiale, cât și cheltuielile de întreținere și administrare, însă rămâne mult sub prețurile practicate pe piața liberă pentru apartamente similare.
Autoritățile locale subliniază că aceste locuințe ANL reprezintă un sprijin concret pentru personalul medical, mai ales într-un județ în care Spitalul Județean funcționează cu mai puțin de jumătate din numărul necesar de medici. Programul are rolul de a reduce din presiunea existentă și de a oferi un stimulent în plus pentru cei care aleg să își practice meseria la Tulcea.
În timp ce piața imobiliară continuă să pună presiune pe buzunarul chiriașilor, medicii și asistenții care ar putea prinde un loc în aceste blocuri ANL ar urma să plătească sub 100 de euro pe lună pentru o locuință aproape de locul de muncă. Restul candidaților la posturile libere din spital rămân, însă, să se descurce singuri.
