ambulanta noaptea

Un accident rutier s-a produs marți seară, în jurul orei 21.30, la intrarea în localitatea Somova, în zona fermei de berbecuți. O mașină în care se aflau doi bărbați, ambii în jur de 40 de ani, a intrat în coliziune cu un utilaj agricol care circula pe același sens de mers.

În urma impactului puternic, autoturismul s-a răsturnat pe marginea drumului. Unul dintre ocupanți a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Victima, conștientă, a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea pentru investigații suplimentare.

La locul accidentului a intervenit o ambulanță SAJ Tulcea, cu medic , asistent și ambulanțier, care a acordat primul ajutor persoanelor implicate.

Potrivit primelor informații, șoferul utilajului agricol a părăsit locul accidentului înainte de sosirea echipajelor de poliție. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale evenimentului și pentru identificarea conducătorului utilajului.

Polițiștii urmează să stabilească dacă utilajul era echipat corespunzător pentru circulația pe drumurile publice și dacă a fost respectată distanța de siguranță.

Traficul în zonă a fost îngreunat pentru scurt timp, până la degajarea carosabilului.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.