Premierul Ilie Bolojan a declarat astăzi, 17 octombrie, că imobilul grav avariat în urma exploziei din zona Calea Rahovei este, cel mai probabil, compromis structural și nu va mai putea fi reparat. Primele constatări ale Inspectoratului de Stat în Construcții indică faptul că blocul ar trebui demolat.

Reamintim că, o explozie devastatoare a avut loc în această dimineață într-un bloc cu 8 etaje din Sectorul 5 al Capitalei. În regim de urgență a fost activat PLANUL ROȘU de intervenție. Bilanțul tragediei a ajuns la 3 morți și 13 răniți, iar peste 400 de persoane au fost afectate, rămânând fără locuințe. Primele ipoteze privind cauzele exploziei sugerează o posibilă acumulare de gaze naturale.

”Din păcate, am avut în această dimineață această tragedie și îmi exprim compasiunea pentru familiile celor decedați, pentru cei răniți, și pentru toți locuitorii acelui bloc, pentru că le-a fost dată peste cap, practic, viața, de această explozie. Înțeleg că sunt trei decedați și sunt încă doi într-o stare destul de gravă. Iar doi, din păcate, sunt cu arsuri destul de serioase și au convenit să fie transferați în străinătate”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.

Printre persoanele decedate se află o femeie însărcinată. „Din păcate, a fost găsită și a treia persoană decedată, o femeie tânără care, din informațiile pe care le avem, era însărcinată”, a declarat Șeful DSU, Raed Arafat.

Autoritățile caută soluții de cazare provizorie pentru cei rămași fără locuințe. Un alt subiect important este cel al asigurărilor de locuință, un aspect adesea ignorat de români.

„Ani de zile nu am avut o cultură a protejării locuințelor. Când apar astfel de tragedii, constatăm că doar o mică parte dintre apartamente sunt asigurate”, a mai spus premierul Bolojan.

Inspectoratul de Stat în Construcții va prezenta raportul oficial privind starea blocului în zilele următoare, însă autoritățile sugerează deja că reabilitarea este puțin probabilă. În cazul confirmării demolării, Guvernul trebuie să decidă unde și cum vor fi relocate familiile afectate.

Blocurile adiacente și Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” au fost, de asemenea, afectate. Sălile de clasă arată ca după un război, iar întregul colectiv de elevi a fost evacuat de urgență.

foto – video – EuroNews.ro

Join the Conversation

1 Comentariu

  1. Apartamentul din care a izbucnit explozia era a unei avocare. Tot acolo era si cabinetul de avocat si toate documentele .
    Avocata reprezenta victimile dosarului ”Colectiv” in instanta.
    Interesant , nu?

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.