După aproape doi ani de dispute cu autoritățile locale și conducerea Spitalului Județean de Urgență Tulcea, asistenta medicală Vlaicu Nicoleta refuză să renunțe la lupta cu sistemul. Aceasta a atacat cu recurs decizia Tribunalului Tulcea din 11 februarie 2025, care îi respinsese acțiunea împotriva Consiliului Județean Tulcea, președintelui CJ și Spitalului Județean de Urgență Tulcea, considerând cererea nefondată.
Dosarul, înregistrat inițial în noiembrie 2023 sub numărul 1673/88/2023, vizează anularea unei hotărâri administrative prin care a fost desființat Compartimentul de Bucătărie Dietetică din cadrul spitalului – odată cu acesta dispărând și postul ocupat de reclamantă.
O poveste de rezistență în fața sistemului
Vlaicu susține că după ce și-a câștigat dreptul de a fi repusă în funcție, conducerea spitalului ar fi transformat revenirea ei într-un coșmar. În loc să-și reia activitatea de asistent medical principal în nutriție și dietetică, ar fi fost obligată să îndeplinească sarcini neconforme cu pregătirea profesională: spălarea veselei, curățarea meselor și a faianței, sarcini pe care le consideră umilitoare și ilegale.
Situația s-ar fi agravat după o intervenție chirurgicală, când, la întoarcerea din concediul medical, ar fi fost repartizată într-un subsol al spitalului, în zona destinată hainei murdare – un loc descris de aceasta drept „impropriu și insalubru”.
De la bucătăria dietetică la Curtea de Apel
Conflictul a izbucnit în 2022, după ce spitalul a externalizat temporar serviciile de catering pe perioada reabilitării blocului alimentar. Ulterior, printr-o decizie controversată, conducerea a desființat compartimentul de bucătărie dietetică, considerând că activitatea nu mai este necesară.
Vlaicu susține însă că măsura a fost o răzbunare pentru faptul că a semnalat nereguli în contractul de prestări servicii. Hotărârea Consiliului Județean Tulcea nr. 76/26.05.2023, prin care s-a modificat organigrama spitalului, ar fi fost emisă fără informarea directă a angajaților afectați, încălcând dreptul la informare.
Cazul merge mai departe
Deși Tribunalul Tulcea a respins cererea ca nefondată, reclamanta a depus recurs la Curtea de Apel Constanța pe 16 octombrie 2025, sperând să obțină o decizie favorabilă. Până în prezent, nu a fost stabilit un termen de judecată, însă cazul atrage tot mai multă atenție în contextul frecventelor acuzații de abuzuri administrative și lipsă de transparență în sistemul sanitar local.
Pentru Vlaicu Nicoleta, lupta nu este doar pentru un post, ci pentru demnitate profesională și respectul față de munca din sistemul medical.
