Un tânăr din Tulcea, cunoscut printre localnici sub porecla „Calicu”, a fost condamnat definitiv la 6 ani, 2 luni și 15 zile de închisoare cu executare, după ce a jefuit un copil de doar 12 ani pentru suma de… 2 lei.

Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Constanța, care a contopit această pedeapsă cu alte condamnări primite anterior de Liviu D. pentru fapte similare. Sentința este definitivă, iar tânărul își va petrece următorii ani în Penitenciarul Aiud.

Fapta care a șocat Tulcea

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut pe 25 octombrie 2021, în jurul orei 16:30. Liviu D., care avea atunci 16 ani și 9 luni, l-a abordat pe un băiat de 12 ani și, prin intimidare, i-a băgat mâna în borsetă, sustrăgându-i suma de 2 lei.

Totul s-a întâmplat în plină zi, pe acoperișul unei clădiri din Tulcea, într-un loc public, unde tânărul risca oricând să fie văzut. Copilul, speriat, nu a avut curaj să riposteze.

Magistrații au notat că fapta prezintă o gravitate ridicată, nu prin valoarea prejudiciului, ci prin modul de comitere – o acțiune agresivă, asupra unui minor vulnerabil, într-un loc expus.

„Victima a fost pusă într-o stare de temere puternică, fiind incapabilă să se apere sau să reacționeze chiar și după ce a fost deposedată de bani”, se arată în motivarea instanței.

Un trecut care l-a ajuns din urmă

Liviu D. nu era la prima întâlnire cu legea. Înainte de această faptă, adolescentul fusese implicat în alte dosare de tâlhărie, tot asupra unor minori.

În 2021 și 2022, a fost acuzat că a atacat alți copii, smulgându-le pachete de țigări sau sume mici de bani. Toate aceste condamnări au fost contopite, rezultând pedeapsa finală de 6 ani, 2 luni și 15 zile de închisoare cu executare.

Porecla „Calicu”, spun surse din Tulcea, i-a fost dată chiar de alți tineri din cartier, din cauza tentației lui de a fura „mărunțișuri”, fără teamă de consecințe.

Tulcea, sub valul infracțiunilor comise de adolescenți

Cazul lui „Calicu” nu este singular. În ultimele luni, Tulcea a devenit scena mai multor incidente grave în care minori au fost implicați în acte de violență și tâlhărie.

  • În martie 2025, un grup de adolescenți s-a luat la bătaie în fața unui bloc din municipiu, pentru o fată. Scandalul s-a încheiat cu uși sparte și dosar penal pentru loviri și distrugere.
  • Într-o altă anchetă, DIICOT Tulcea a reținut opt tineri, dintre care trei minori, acuzați că vindeau droguri chiar colegilor lor de liceu.
  • În același oraș, un alt minor a fost trimis în judecată după ce a smuls unui copil un pachet de țigări și 26 de lei, în plină stradă.

Polițiștii recunosc că numărul faptelor comise de tineri este în creștere, iar majoritatea victimelor sunt tot minori.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.