Autoritățile anunță că pericolul generat de incendiul izbucnit la nava încărcată cu GPL, aflată la acostare în portul Ismail din Ucraina, a trecut complet. Analiza de risc realizată de specialiști, coroborată cu datele oficiale primite de la partea ucraineană, confirmă că focul a fost stins, iar zona nu mai prezintă niciun risc pentru populația din apropierea graniței.
După ore de tensiune, sătenii din Plauru au primit undă verde să revină la casele lor începând cu ora 14:00. În această dimineață, locuitorii din Ceatalchioi fuseseră deja lăsați să se întoarcă la domiciliu, semn că autoritățile evaluau o diminuare semnificativă a pericolului.
Decizia inițială de evacuare a celor două localități a fost luată în grabă, în contextul unui risc considerat major la acel moment. Specialiștii au vrut să evite orice scenariu în care incendiul s-ar fi putut agrava, punând în pericol viețile oamenilor sau generând o situație de urgență la granița României.
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne transmit mulțumiri localnicilor pentru răbdare, înțelegere și cooperare. Autoritățile își exprimă și recunoștința față de cei care au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în doar câteva minute, apreciind modul în care comunitatea a răspuns în fața unui moment critic, în care siguranța a fost prioritatea absolută.
