Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din localitatea Mineri a devenit, duminică, centrul unei sărbători deosebite pentru comunitatea locală. Credincioșii parohiei au trăit momente de mare bucurie duhovnicească, văzând binecuvântate eforturile lor depuse în ultimii ani pentru înfrumusețarea sfântului lăcaș.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a fost prezent în mijlocul credincioșilor, slujind alături de un sobor de preoți și diaconi din Tulcea și Constanța. Ierarhul a fost întâmpinat după tradiție, în fața bisericii, de slujitori și de doi copii în costume populare, care i-au oferit pâine și sare în semn de ospitalitate și prețuire.
Cu acest prilej, PS Visarion a sfințit lucrările realizate la biserică, inclusiv noul iconostas și icoanele în mozaic montate pe fațada lăcașului de cult.
După momentul de sfințire, a urmat oficierea Sfintei Liturghii arhierești. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, specifică Duminicii a XXVI-a după Rusalii. Credincioșii au avut prilejul de a se împărtăși.
În cadrul slujbei au fost pomeniți ctitorii, preoții slujitori și binefăcătorii bisericii, atât cei din trecut, cât și cei care sprijină astăzi comunitatea parohială. La final, PS Visarion a binecuvântat ofrandele aduse de credincioși. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala „Laudamus” a Catedralei Episcopale „Sf. Nicolae” din Tulcea.
Preasfinția Sa a adresat cuvinte de apreciere preotului paroh, primarului comunei, consiliului și comitetului parohial, precum și tuturor enoriașilor, pentru grija și râvna depuse în păstrarea și înfrumusețarea bisericii, un lăcaș cu o istorie de peste 140 de ani.
Preotul paroh Veniamin Zamfir a mulțumit lui Dumnezeu, ierarhului și credincioșilor pentru sprijinul și bucuria acestei zile. În semn de recunoștință, acesta i-a oferit PS Visarion un tablou care reprezintă o pasăre rară din Rezervația Biosferei Delta Dunării, zonă din care face parte și satul Mineri.
Actuala biserică „Sf. M. Mc. Gheorghe” a fost construită între anii 1882–1884, iar prima biserică a satului a fost ridicată în 1844 de oierul Nicolae Tolotoiu, conform „Marelui Dicționar Geografic al României”.
După un text scris de : Pr. Felix Neculai, consilier eparhial
FOTO: Velicu Buţă
