În timp ce Ministerul Educației pregătește „marea reorganizare” a învățământului tehnologic, Tulcea intră în reformă cu frâna trasă și cu ochii închiși. Dacă în episodul precedent directorul Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, Mihai Tiuliumeanu, spunea fără ocol că liceele tehnologice vor dispărea în 2–3 ani, acum vine o confirmare și mai dură, din interiorul unui alt liceu tehnologic.

Camelia Dulgheru, directoarea Liceului „Anghel Saligny”, vorbește despre o realitate pe care Inspectoratul Școlar încă refuză să o recunoască: sistemul tehnologic din Tulcea nu are baza, elevii, resursele sau sprijinul pentru a supraviețui reformei.

Elevii vin pentru bursă, nu pentru continuarea studiilor

Noua Lege a Educației (198/2023) reorganizează filiera tehnologică: după trei ani elevii pot obține o calificare de nivel 3, iar apoi pot continua studiile, inclusiv spre nivelul 4, în funcție de traseul educațional și de opțiunea lor de a parcurge clasele superioare ale liceului.

În Tulcea însă, acest model optimist se lovește de realitate, spune directoarea Dulgheru:

„Elevii nu sunt dispuși să își continue învățământul profesional. Vin doar pentru banii de bursă și vor să se angajeze imediat. Dacă firmele nu mai sunt obligate să plătească burse, dualul moare.”

Pe hârtie, traseul spre nivelul 4 este deschis. În practică, foarte puțini vor să urce această treaptă.

Intră cu note de 1 și trebuie aduși la nivel de bacalaureat. O misiune imposibilă

Liceele tehnologice din Tulcea ajung să primească elevii cu cele mai mici medii din județ. Dulgheru confirmă fără ezitare:

„La Saligny vin cei mai amărâți copii. Cea mai mică medie din județ la Evaluarea Națională, 1.18, este sigur elevul nostru.”

Apoi, școala ar trebui să îi ducă până la un nivel de competență apropiat de finalul liceului — un proces practic imposibil în doar patru ani:

„Cu acești copii trebuie să ajungem la nivel de bacalaureat. Este imposibil.”

Nu legea e problema, ci decalajul imens dintre cerință și baza reală de pregătire.

Promovabilitate zero = clase tăiate. Dar nu acolo unde trebuie

Dulgheru povestește cum Inspectoratul sancționează liceele slabe prin tăierea claselor:

Am avut promovabilitate zero la BAC. Automat, Inspectoratul nu ne-a mai aprobat clasa a XII-a.
În schimb, acolo unde structurile sunt umflate artificial — mai ales teoreticul și economicul — nu se reduce nimic.
Dulgheru preferă eleganța:

Sunt vecină de ogradă și mă abțin să comentez.”
Tiuliumeanu fusese mai direct în episodul anterior: la Colegiul Economic nu se taie clase pentru că inspectorul de specialitate vine chiar de acolo.

Tulcea intră în reforma tehnologică fără resurse, fără acreditări și fără direcție

Legea stabilește că în filiera tehnologică se poate obține nivelul 3 după clasa a XI-a și, pentru cei care continuă, nivelul 4 după clasa a XII-a — în funcție de traseul educațional ales și de respectarea cerințelor finale ale ciclului liceal.
Însă legea nu detaliază în mod exhaustiv toate condițiile pentru nivelul 4; multe vor fi stabilite prin ordine de ministru.

Problema majoră pentru Tulcea:
multe licee tehnologice nu au acreditările necesare pentru nivelul 4, iar procesul de acreditare presupune etape care se întind pe cel puțin doi ani calendaristici, conform termenelor generale prevăzute în lege pentru depunerea și evaluarea documentației.

Cu alte cuvinte, Tulcea nu mai are timpul necesar pentru a se adapta înainte ca reforma să intre în vigoare.

Dulgheru o spune pe șleau:

Pentru Saligny, viitorul nu sună bine. Nu știu câți elevi vor continua studiile încă un an.”

Ce NU arată legea – și unde începe zona gri

Deși legea trasează arhitectura filierei tehnologice, anumite componente esențiale rămân insuficient detaliate:

  • cum se face, în practică, tranziția dintre nivelul 3 și nivelul 4;
  • ce derogări sau excepții pot exista;
  • care sunt criteriile complete pentru certificarea calificărilor superioare;
  • ce se întâmplă în județe unde nu există suficiente resurse, elevi sau laboratoare.

Ordinul de ministru care trebuie să stabilească procedurile și standardele detaliate pentru nivelul 4 nu a fost încă publicat, lăsând școlile din Tulcea într-o stare de incertitudine totală.

Cu un sistem deja fragil, această lipsă de precizie nu creează flexibilitate — ci risc.

EPILOG – Tiuliumeanu, în stilul său: „Renașterea, popii și sfârșitul electricienilor”

Pentru a înțelege gravitatea situației, merită redată perspectiva acidă și savuroasă a directorului Mihai Tiuliumeanu:

„În afară de cele trei clase de științele naturii, în afară de cele cinci clase de științe sociale — că a început Renașterea și nu știu eu? — în afară de faptul că Pedagogicul este și vocațional și teoretic, făcând anual cinci clase fără viitor… mai am o problemă:

De ce trebuie să existe câte un seminar teologic în fiecare municipiu?

Vrei să te faci popă? Foarte bine, du-te la Socola, ca pe vremuri. Un singur seminar în toată regiunea de sud-est ar fi arhisuficient pentru toți băiețeii cu porniri mistice.

Noi nu vom mai forma electricieni, dar Tulcea va produce în fiecare an 20 de popi noi. La pachet cu o oră de Religie obligatorie din Pregătitoare până în a XII-a.

Învățământul tehnic moare încet. Anul trecut am avut cinci clase, anul acesta patru, anul viitor trei. În scenariul optimist, peste doi-trei ani rămânem cu două.

P.S.: până în 2050, fiecare român va avea un popă personal. Restul lumii va avea câte un robot.”

****

Reforma tehnologică vine cu intenții bune, dar fără fundament local. Elevii nu vor continua studiile. Liceele nu au acreditări. Agenții economici nu mai susțin dualul. Inspectoratul taie exact unde nu trebuie și păstrează structuri umflate.
Rezultatul?
O filieră tehnologică în colaps, într-un oraș care va ajunge să importe meseriași, dar va avea „specialiști” teoretici peste medie. Vom solicita în zilele următoare poziții oficiale de la Inspectorat, Colegiul Economic, Ion Creangă, Brad Segal și celelalte instituții implicate

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Join the Conversation

1 Comentariu

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.