Vestea tragică a fost anunțată luni, pe Facebook, de familie și apropiați, care au transmis un mesaj emoționant în memoria celui care, timp de aproape trei decenii, a fost un reper în televiziune și în redacțiile în care a lucrat. Surse apropiate familiei susțin că Mihai Stegerean suferea de o boală cruntă și a fost internat de curând într-un spital din Capitală, pentru că starea de sănătate se înrăutățise.
„Cu inimile sfâșiate, anunțăm că Mihai Stegerean s-a stins. De astăzi, Mihai rămâne doar o amintire… de fapt, multe”, au scris apropiații, descriindu-l drept un prieten cu inimă mare, un reporter neobosit și un producător care știa să scoată ce e mai bun din oameni. „A inspirat nenumărați oameni și a schimbat destine în presa românească, rămânând un reper de integritate, pasiune și lumină.”
Mihai Stegerean a fost un om discret, dar intens prezent în viața celor cu care a lucrat. A fost descris ca optimist, curajos, mereu gata să se ridice după orice lovitură. „Un soț și tată adorat, jurnalist remarcabil și om care a știut să atingă viețile celor din jur cu bunătate”, transmit cei apropiați.
Înmormântare
Trupul neînsuflețit va fi depus marți, între orele 14:00 și 22:00, la capela Bisericii Mogoșoaia 2, unde prietenii, colegii și toți cei care l-au prețuit își pot lua rămas-bun.
Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 3 decembrie, la ora 11:30, tot la Biserica Mogoșoaia 2.
Cariera
Cariera lui Mihai Stegerean a început în anul 1995, construindu-se pas cu pas în redacțiile unora dintre cele mai importante televiziuni din țară. A lucrat la Pro TV, Antena 1, Kanal D, Digi și B1 TV, fiind apreciat atât pentru profesionalismul său, cât și pentru caracterul cald și onest.
Moartea sa lasă în urmă o familie îndurerată, colegi devastați și o presă mai săracă.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
