Dialogul dintre reprezentanții Rezervației Biosferei Delta Dunării și comunitățile locale s-a reaprins la Murighiol și Jurilovca, unde Guvernatorul ARBDD, Bogdan Ioachim Bulete, a prezentat bilanțul ultimelor luni și a pus pe masă teme fierbinți care vor influența direct viața locuitorilor din zonă. Pescuitul, turismul, canalele colmatate și reconstrucția ecologică au stârnit discuții aprinse, dar și promisiuni ferme din partea autorităților.

În prima întâlnire, pe 3 decembrie, desfășurată la Căminul Cultural din Murighiol, localnicii și reprezentanții primăriilor Murighiol și Mahmudia au aflat că anul 2026 ar putea aduce schimbări în regulamentul pescuitului comercial. Vor fi relansate discuțiile despre toane și modul de desfășurare a pescuitului la scrumbie, un subiect sensibil în fiecare sezon.

Turismul a fost un alt punct central: Guvernatorul Bulete a solicitat comunităților locale să propună trasee noi în jurul localităților, menite să reducă presiunea asupra mediului, dar și să diversifice oferta turistică a Deltei.

Un moment important l-a reprezentat discuția despre zona Carasuhat. ARBDD, cu sprijinul UAT Mahmudia și al Consiliului Județean Tulcea, susține transformarea terenurilor concesionate în zone umede, cu despăgubirea agenților economici afectați. Guvernatorul a anunțat că, în urma participării sale la o reuniune Ramsar în Elveția, au fost demarate discuții privind finanțarea necesară reconstrucției ecologice.

A doua întâlnire, la Jurilovca, a adus în prim-plan probleme stringente pentru pescari și autorități: pescuitul în complexul Razim–Sinoe, micul pescuit costier, regulile de la Marea Neagră și împărțirea zonelor pentru scrumbie. Localnicii au ridicat și problema turismului, precum și necesitatea urgentă a decolmatării canalelor Mustaca, Dranov și Dunavăț, vitale pentru circulația apei și sănătatea ecosistemelor.

Nu au lipsit nici sesizările privind creșterea animalelor și dificultățile întâmpinate de gospodării în recoltarea stufului, esențial pentru multe familii din comunitățile tradiționale. Comunitățile locale și-au exprimat sprijinul pentru acțiunile de deblocare a canalelor, contribuind deja prin îndepărtarea materialului lemnos acumulat. ARBDD a transmis că va continua să susțină instituțiile, primăriile, organizațiile de fermieri și agenții economici care vor să se implice în lucrări de decolmatare, esențiale pentru reechilibrarea ecosistemelor acvatice din Rezervație

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.