În județul Tulcea începe un proces care va redesena fundamental sistemul de asistență socială: dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități. Proiectul de hotărâre pus în dezbatere de Consiliul Județean marchează intrarea oficială într-o etapă obligatorie pentru România, stabilită prin Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, prin Strategia națională 2022–2030 și, esențial, prin Legea 7/2023, care impune accelerarea ieșirii din sistemul rezidențial.
Documentele vorbesc limpede. La nivelul județului Tulcea, există în prezent 509 beneficiari în centre rezidențiale pentru adulți cu dizabilități, răspândiți în 30 de servicii sociale — centre de abilitare, centre de îngrijire și asistență, centre în curs de restructurare și 17 locuințe maxim protejate.
Pentru acești oameni, statul român și autoritățile județene și-au asumat ținte clare, cu termene ferme:
- 95 de persoane trebuie dezinstituționalizate până la 30 iunie 2026
- 41 de persoane trebuie dezinstituționalizate până la 31 decembrie 2030
Total: 136 de adulți care trebuie transferați, nu formal, ci efectiv, din instituții către viața în comunitate.
Aceste ținte nu sunt opționale. Ele sunt incluse în Ordinul ANPDPD nr. 359/2023 și reprezintă indicatori-cheie de performanță, monitorizați la nivel național și european. Neatingerea lor pune în pericol finanțări esențiale, între care și alocările din PNRR — o sumă estimată la peste 1,3 miliarde de euro la nivel național depinde de reușita acestui proces, după cum explică și directorul DGASPC.
Proiectul de hotărâre impune și o serie de obligații administrative clare: DGASPC trebuie să formeze, în termen de 30 de zile de la adoptarea hotărârii, o echipă de coordonare dedicată acestui proces, iar în cel mult 4 luni să finalizeze Partea I a Planurilor de dezinstituționalizare, etapa de pregătire în care se stabilesc metodologia, criteriile, evaluările și traseul fiecărui beneficiar.
Totodată, județul își asumă oficial respectarea obligațiilor naționale până în 2030 și schimbă regulile privind admiterea în centre, astfel încât sistemul să nu se mai „umfle” cu cazuri noi — altfel, dezinstituționalizarea ar fi imposibil de realizat.
Pe hârtie, este un proiect riguros, tehnic, redactat în limbaj administrativ. Dar în spatele cifrelor se află destine umane. Oameni care au trăit ani, uneori decenii, în instituții. Oameni pentru care dezinstituționalizarea nu este o formulă juridică, ci poate primul contact real cu lumea.
De aici încolo începe povestea lor — și povestea celor care îi vor ghida.
„Nu îi evacuăm. Le deschidem, în sfârșit, lumea.”
Pentru Teodosie Marinov, directorul DGASPC Tulcea, tot acest proces este mult mai mult decât o obligație legală. „Mulți dintre oamenii aceștia au stat 30, 40, chiar 50 de ani în centre. Pentru unii, gardul instituției a fost limita lumii”, spune el. „Când vorbim de dezinstituționalizare, nu vorbim despre a-i scoate afară și gata. Vorbim despre a le da acces la o viață adevărată.”
„Vor pleca din centre, da, dar nu pentru a fi lăsați singuri. Vor duce un trai independent cu servicii suport, cu monitorizare, cu oameni lângă ei. Important este ca ei să știe că există cineva acolo. Asta înseamnă integrare reală.”
Procesul este impus și de legislație, și de angajamentele internaționale, dar Marinov insistă asupra celor invizibile în documente: sensul moral. „Este o condiționalitate europeană, da. Dacă România nu face asta, pierde peste un miliard de euro. Dar eu nu mă uit la bani. Adevărata presiune este că nu mai avem voie moral să ținem acești oameni izolați.”
În case mici, răsare o viață nouă
DGASPC Tulcea a creat 17 locuințe maxim protejate, spații familiale în care oamenii învață ce nu au avut ocazia să învețe niciodată: viață de zi cu zi, autonomie, rutine. „În aceste case, oamenii învață viața de la zero. Cum să gătească, să spele, să se îngrijească. Îi ducem la frizer, la magazin, la bibliotecă. Pentru noi sunt detalii, pentru ei sunt pași uriași”, spune Marinov.
Comunitățile trec de la teamă la acceptare
La început, reacțiile din unele localități au fost de respingere. „Unora le era frică. Credeau că le aducem necazuri în sat. Unii au folosit tema și politic”, povestește directorul. „Dar astăzi oamenii vin cu fructe, prăjituri, îi vizitează. S-au apropiat de ei. Au înțeles că sunt oameni ca toți oamenii.”
Provocarea nevăzută: menținerea tratamentului
În spatele tuturor reușitelor există o vulnerabilitate critică: continuitatea tratamentului. „Cheia reușitei este tratamentul. Dacă îl urmează, integrarea merge. Dacă îl abandonează și mai apare și alcoolul – sau cafeaua, cola, care sunt la fel de nocive pentru unii – atunci lucrurile se complică. Asta e cea mai mare teamă a noastră.”
Ce urmează
Dacă hotărârea va fi adoptată, DGASPC are 30 de zile pentru a constitui echipa de coordonare și 4 luni pentru finalizarea primei părți a planurilor de dezinstituționalizare.
Pentru cei 136 de oameni, aceasta înseamnă începutul unei vieți noi. Poate primul lor drum singuri la magazin, prima discuție cu un vecin, primul loc de muncă. Poate primul Crăciun într-o casă care nu este „a statului”.
„Eu cred că putem să le dăm o viață normală, după o viață care n-a fost normală niciodată”, spune Marinov. „Când îi vezi cum se schimbă… îți dai seama că merită fiecare efort.”
Este începutul unui drum lung. Dar pentru unii, este primul drum cu adevărat al lor.
