Ca în fiecare an, Ministerul Agriculturii şi cel al Mediului au stabilit perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului pentru anul 2017.


Ordinul privind prohibiţia pescuitului instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în ordin.
Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie -30 mai inclusiv.
În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv.
O excepţie de la perioadele menţionate anterior o constituie pescuitul în scop comercial, recreativ şi familial la ştiucă, perioada de prohibiţie pentru această specie de peşti începe la data intrării în vigoare a prezentului Ordin (23 februarie) pâna la data de 15 martie inclusiv, dar şi cu respectarea prevederilor art. (1), a respectivelor perioade de prohibiţie. Prohibiţia pescuitului în scop comercial, familial și recreativ al scrumbiei de Dunăre se stabileşte pe sectoare.

 

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.