dna.jpg
dna.jpg

Directorul Direcției Control Reprezentanțe Teritoriale și Comunicare din cadrul Agenției Domeniile Statului a fost arestat pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 350.000 de euro unui afacerist pentru a-l ajuta să câștige un contract.

Procurorii DNA au anunțat că au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Nuță Marius Ionel. Potrivit ordonanței procurorilor, în perioada 24 ianuarie – 20 martie 2023, directorul ar fi solicitat această sumă unui om de afaceri pentru ca acesta să încheie un contract de arendă pentru o suprafaţă de 650 ha de teren agricol situat într-o comună din județul Giurgiu. În schimbul acestei sume de bani, directorul i-ar fi promis omului de afaceri că îl va sprijini să concesioneze terenul respectiv pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe încă 10 ani. Martorul i-ar fi remis directorului o primă tranșă din suma pretinsă inițial, însă licitația a fost câștigată de o altă persoană. Judecătorii Tribunalului București au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Nuță Marius Ionel.

Sursa

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.