Trei zone din municipiul Tulcea vor rămâne în întuneric timp de 60 de minute sâmbătă, 25 martie, începând cu ora 20.30, autoritatea locală alăturându-se astfel iniţiativei WWF de a sărbători Ora Pământului.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei municipiului Tulcea, zonele care vor rămâne timp de o oră fără lumină sunt tronsonul Biserica cu ceas-hotel Delta de pe strada Păcii, precum şi Piaţa Civică şi Parcul Personalităţilor, relatează Agerpres.

„Din motive ce ţin de siguranţa publică, nu putem desfăşura această acţiune în mai multe spaţii din oraş”, se menţionează în anunţul autorităţii locale.

Sursa amintită precizează că, în spiritul Orei Pământului, mesajul transmis de WWF şi Primăria Municipiului Tulcea este ca toţi oamenii de pe planetă, de la mic la mare, să se implice printr-un mic gest şi să contribuie la protejarea mediului înconjurător.

„De #OraPământului2023, lansăm această provocare: opriţi-vă din rutina zilnică şi dăruiţi o oră pentru Pământ, în fiecare lună. O oră, în care alături de familie sau prieteni să faceţi ceva care să aibă legătură cu protecţia naturii: gătiţi cu ingrediente locale, reciclaţi, plantaţi un copac”, se mai arată în comunicatul de presă.

Ora Pământului este sărbătorită la nivel mondial din anul 2007.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.