Un pescar de meserie din orașul Isaccea a scăpat ca prin minune cu viață, după ce s-a răsturnat cu barca pe Dunăre, în zona Punctului de Trecere a Frontierei de la Isaccea.

Bărbatul în vâstă de 51 ani a ieșit cu barca pe Dunăre, în această dimineață, ca să pescuiască. Nu se știe din ce motiv, dar barca s-a răsturnat, iar pescarul a căzut în apa rece ca gheața, chiar în mijlocul fluviului, relatează Radio Delta.

Norocul lui a fost că prin zonă trecea un remorcher. Echipajul navei a observat că pescarul este la apă și au intervenit cât de repede au putut. Au sunat și la 112.

”Am fost alertați în jurul orei 08.57. Având în vedere că apa Dunării în acest moment este foarte rece, chiar a scăpat ca prin minune. Noroc că era remorcherul în trecere, altfel murea. Nu de înec, ci de hipotermie. Apa este foarte rece. Am chemat și elicopterul Smurd, dar n-a mai fost nevoie de intervenția lui, întrucât omul a fost adus la mal teafăr de echipajul remorcherului.” a declarat pentru Radio Delta, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, doctorul Ali Kilo Salah Eddin.

”Au fost alocate forțe și mijloace specializate în zona producerii evenimentului. Persoana căzută în apă a fost scoasă și adusă la mal de către personalul unui remorcher din zonă, până la sosirea pompierilor militari. Nu cunoaștem cauza producerii evenimentului. Persoana a fost adusă la mal, unde a fost evaluată de către echipajele medicale, ulterior a refuzat transportul la spital.” a declarat și purtătorul de cuvânt al ISU Delta Tulcea, Nicolae Botezatu.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.