La sediul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea a avut loc, ieri, 27 noiembrie 2023, ceremonia de repartizare pe funcții a 28 de absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina.

Tinerii polițiști au fost întâmpinați de conducerea Inspectoratului, care le-a adresat un mesaj de bun venit. Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, ținând cont de situația operativă din județul Tulcea și de opțiunile liber exprimate de aceștia.

Noii polițiști vor profesa în specialitățile ordine publică, rutieră și criminalistică.

Pentru o perioadă de 6 luni, fiecare dintre ei va fi îndrumat de un tutore, un polițist cu experiență care îi va ajuta să se adapteze la noile responsabilități.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea le urează tinerilor polițiști mult succes în activitate și le asigură de tot sprijinul necesar în îndeplinirea atribuțiilor.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.