Leo de la Strehaia a fost reţinut pentru 24 de ore, luni seara, în urma audierilor într-un dosar dosar de înşelăciune, acesta fiind acuzat că ar fi vândut o statuetă presupusă a fi din aur unui român stabilit în SUA. Şi fiul manelistului este căutat de poliţişti.

Leo de la Strehaia a fost escortat, luni, de poliţiştii din Arad, unde a fost prins, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, iar după audieri s-a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
„Bărbatul de 41 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de înşelăciune”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălina Viziru, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.
În acelaşi dosar este căutat şi fiul cântăreţului de manele, care este acuzat că ar fi fost complice la comiterea infracţiunii de înşelăciune.
Cercetările sunt efectuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Leo de la Strehaia este acuzat că ar fi indus în eroare un român stabilit în SUA, căruia i-a oferit spre vânzare, cu 7.500 de euro, o statuie presupusă a fi din aur.
Poliţiştii din Mehedinţi au făcut, luni, opt percheziţii în judeţele Mehedinţi şi Dolj şi în Bucureşti, la persoane bănuite de furturi din locuinţe şi înşelăciune, zece persoane fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri.
“Din cercetări a rezultat că, începând cu anul 2016, cei în cauză ar fi sustras bani şi bijuterii din locuinţele mai multor persoane prin metoda ”împrietenirii”. De asemenea, ar fi indus şi menţinut în eroare o persoană căreia i-au oferit spre vânzare o statuie presupusă a fi din aur”, se arată într-un comunicat la Poliţiei Române.
Prejudiciul total cauzat a fost estimat la aproximativ 50.000 de lei.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.