Ora de Sibiu
Coronavirus 2.jpg

Epidemia de coronavirul originară din China devine urgență mondială. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat joi că noul coronavirus apărut în China şi care s-a răspândit în 18 țări din mai multe regiuni ale lumii este ”o urgenţă de sănătate publică la nivel internaţional”, relatează AFP, citat de Agerpres.

Comitetul OMS, prezidat de Didier Houssin din Franţa, este compus din 16 experţi independenţi. Săptămâna trecută, experţii au decis să nu declare urgenţa în aşteptarea mai multor informaţii de la China şi a unor dovezi ale transmiterii confirmate a virusului de la om la om în alte ţări, astfel încât să fie îndeplinite criteriile pentru declararea urgenţei globale.
Declararea unei urgenţe globale declanşează recomandări către toate ţările vizând prevenirea sau reducerea răspândirii transfrontaliere a bolii, evitând interferenţele nenecesare cu comerţul şi călătoriile.

Cum ne ferim de coronavirus – Recomandări importante pentru toata lumea

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus din China a depăşit 8.100 la nivel mondial, fiind mai mare decât numărul total al cazurilor din epidemia SARS, care a avut loc în perioada 2002-2003, punând în pericol creşterea celei de-a doua mari economii la nivel mondial, transmite Reuters.

VIDEO Cum arată spitalul cu 1000 de paturi deschis de China  în 48 de ore 

Economiştii sunt îngrijoraţi că impactul ar putea fi mai mare acum, pentru că China are o pondere mai importantă în economia mondială. Potrivit unui analist guvernamental, criza ar putea şterge un punct procentual din creşterea economică a Chinei din primul trimestru. Pieţele globale au scăzut joi, în timp ce yuanul a atins cel mai redus nivel din acest an, iar preţurile petrolului au scăzut la rândul lor.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.