Patru mașini sunt încă blocate pe drumurile din Tulcea, în urma viscolului care s-a abătut în ultimele ore asupra județului.

Potrivit ISU Tulcea, două dintre autoturisme, în care se află trei persoane, sunt blocate în sectorul de drum DJ 222C, între localitățile Colina – Iazurile, iar alte două sunt blocate în zona Satu Nou și Somova.

Conform aceleiași surse, în jurul orei 9:20, cele trei autoturisme rămase blocate în zona localităților Luncavița – Văcăreni au fost deblocate.

Autoritățile anunță că 42 localități din județ sunt luni dimineața fără energie electrică, fiind afectate 28.202 persoane.

În continuare, drumurile din județul Tulcea rămân închise pentru evitarea unor noi situații de urgență.

Pompierii intervin pentru deblocarea autoturismelor rămase înzăpezite și pentru degajarea copacilor căzuți peste autoturisme sau care blochează căile de acces.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.