pensionari.jpg
pensionari.jpg

Pensionarii care au venituri mici beneficiază în acest an de două tranșe de ajutor financiar. Sumele pot varia între 600 și 1.000 de lei, în funcție de veniturile fiecărui pensionar.

Doina Pârcălabu, fosta șefă a Casei Naționale de Pensii și secretar de stat în Ministerul Familiei, a explicat care sunt românii care vor primi aceste ajutoare. Guvernul a hotărât în 2023 să le acorde pensionarilor un ajutor financiar cuprins între 600 și 1.000 de lei, conform OUG 168/2022, scrie ȘtirileProTV.

Aceste ajutoare se vor duce către pensionarii care au pensia mai mică de 3.000 de lei. Prima tranșă din acest ajutor a fost deja plătită în luna ianuarie, iar cea de-a doua urmează să fie plătită în luna octombrie 2023.

Ordonanța de urgență 168/2022 prevede, mai exact, „un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei”.

Fosta șefă a Casei de Pensii, Doina Pârcălabu, a vorbit despre aceste forme de sprijin.

„Dacă vorbim despre aceste forme de sprijin care vin ca măsuri de protecție socială în sprijinul celor cu venituri din pensie sub 3.000 de lei, iar cuantumurile sunt diferențiate în funcție de nivelul pensiei, aceste măsuri au fost dispuse și anul trecut și iată, continuă și anul acesta, tocmai pentru a veni în sprijinul pensionarilor care să poată să își asigure cheltuielile curente și pentru care veniturile din pensie nu sunt suficiente”, a declarat Doina Pârcălabu.

Formulele după care se calculează sumele sunt următoarele:

  • Pensionarii care au pensia până în 1.500 de lei vor primi un ajutor total de 1.000 de lei
  • Pensionarii care au pensia între 1.501 și 2.000 de lei primesc un ajutor total de 800 de lei
  • Pensionarii care au pensia între 2.001 și 3.000 de lei primesc un ajutor de 600 de lei.

Tranșa din octombrie 2023

Ajutorul se oferă în două tranșe: una în ianuarie și a doua în octombrie. Cea din ianuarie 2023 s-a primit deja, urmând ca pensionarii să primească cea de-a doua tranșă a ajutorului.

Astfel, în luna octombrie, ajutoarele vor fi în cuantum de:

  • Pensionarii cu venituri lunare până în 1.500 lei primesc 500 de lei;
  • Pensionarii cu venituri lunare între 1.501 și 2.000 de lei primesc 400 de lei;
  • Pensionarii cu venituri lunare între 2.001 și 3.000 de lei primesc 300 de lei.

Pe lângă ajutorul prevăzut în OUG 168/2022, pensionarii au primi o veste bună. Pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2024.

Există două variante pentru creșterea pensiilor în 2024. Fie acestea vor fi indexate cu rata inflației, fie vor fi calculate diferit, după noua lege a pensiei.

În cazul în care pensiile vor fi indexate cu rata inflației, pensia minimă va crește cu aproximativ 150 de lei. În prezent, punctul de pensie este de 1.785 de lei, potrivit informațiilor oficiale de pe siteul Casei Naționale de Pensii.

Ministrul Muncii fost întrebată când vor avea loc schimbări în legea salarizării și legea pensiilor.

”Vă dau un răspuns simplu și clar. Cât mai curând posibil. Prioritatea imediată o reprezintă cele două legi cu privire la pensii, atât cea cu privire la pensiile din sistemul public cât și cea cu pensiile de serviciu. Aceasta va fi aferentă cererii de plată trei, motiv pentru care trebuie să finalizăm, împreună cu cei de la Banca Mondială, tot ceea ce înseamnă parte de evaluare a impactului financiar.

Vom solicita, de asemenea, ajutor de la Ministerul Finanțelor pentru impactul financiar și împreună cu comisia vom încerca să finalizăm cât mai rapid partea de legislație cu privire la pensii”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Ea a mai declarat că există trei variante de lucru privind creșterea pensiilor, însă nu a dorit să anunțe formula de calcul, având în vedere că nu a fost aleasă încă.

Totodată, începând cu luna octombrie, salariul minim brut va fi majorat cu 300 de lei și va ajunge la 3.300 de lei. Cât despre salariul net, angajații vor primi în plus doar 93 de lei, în timp ce 207 lei vor merge la stat pentru plata taxelor.

Sursa

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.