Porturile maritime Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Midia sunt închise luni, din cauza vântului puternic, manevrele vapoarelor fiind oprite.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, manevrele portuare au fost întrerupte în cursul dimineţii, în jurul orei 7,00, scrie Agerpres.ro

Primăria Municipiul Constanţa atenţionează, totodată, că Dobrogea se află sub avertizare meteorologică de Cod galben de vânt puternic, până la ora 22,00, făcând apel la cetăţeni să fie precauţi.

„Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că se vor semnala intensificări locale ale vântului, cu rafale de până la 80 km/h. Facem apel către cetăţeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugaţi să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Constănţenii, agenţii economici şi asociaţiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanţa – 0241/550055; Dispecerat Direcţia Generală Poliţia Locală – 0241/484205, sau pe WhatsApp, la numărul 0799606142; Dispecerat Serviciul Protecţie Civilă, Securitate, Sănătate în Muncă şi Situaţii de Urgenţă – 0737552271”, a menţionat, printr-un comunicat de presă, municipalitatea

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.