Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Tulcea vă informează că, începând cu data de 17.03.2020, se suspendă activitatea de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, proba teoretică şi proba practică, la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire în funcţie de evoluţia situaţiei actuale.

Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util, de către serviciul public comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-ul Instituţiei Prefectului jud. Tulcea şi cu sprijinul mass-mediei centrale şi locale, scrie Agerpres.

Detalii suplimentare vor fi comunicate la finalizarea perioadei de suspendare şi/sau de încetare a situaţiei de urgenţă, la nivel naţional.

De asemenea, pentru respectarea măsurilor privind evitarea aglomerarii la ghisee şi dezinfectarea zonelor/spaţiilor destinate publicului, programul de lucru cu publicul se va prelungi la toate serviciile publice comunitare teritoriale până la orele 19.00.

Vă rugăm respectaţi comunicările anterioare privind accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare şi indicaţiile oferite de personalul acestora.

Pentru informaţii suplimentare vă stăm la dispoziţie la următoarele numere de telefon, între orele 1500 – 1800:

– Permise de conducere şi examinări: 0240/513712

– Înmatriculări: 0240/517051

Biroul Apostilă

Persoanele care se prezintă pentru depunerea şi eliberarea documentelor vor avea acces într-un loc special amenajat, cât mai izolat şi cât mai aproape de intrarea în instituţie. Persoana care va desfăşura activitatea de primire şi eliberare a documentelor va fi echipată corespunzător, cu echipament de protecţie. Igienizarea spatiilor destinate activităţii de relaţii cu publicul va fi realizată din două în două ore cu personalul propriu.

Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Tulcea

Activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, respectiv a paşapoartelor simple temporare (pentru persoanele care solicită acest document de călătorie în baza dispoziţiilor ar 17 1 alin 1 lit a din Legea 248 din 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare) se va realiza numai pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv în baza programărilor online.

Transmiterea paşaportului simplu electronic, de la sediul unui Serviciu Public Comunitar de Paşapoarte sau sediul unei misiuni diplomatice sau oficiu consular, la adresa de domiciliu sau reşedinţă din ţară a titularului ori a persoanei care a formulat cererea prin serviciul de curierat se va face exclusiv în baza unei solicitări adresate prin email sau poştă de către titular respectiv persoana care a formulat cererea părintele sau reprezentanţii legali in cazul minorilor cu vârsta sub 14 ani.
Primirea cererilor privind exercitarea drepturilor la libera circulaţie în străinătate istoric paşapoarte sau scutire taxe vamale precum şi furnizarea datelor din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple şi eliberarea adeverinţelor, comunicărilor corespunzătoare se va efectua exclusiv prin corespondenţă poştală sau electronică şi numai persoanelor care prezintă documente care justifică urgentă solicitării.

Situaţia COVID 19 la nivelul judeţului Tulcea – 17.03.2020

La nivelul judeţului Tulcea, la data de 16.03.2020, în spaţiile de carantină instituţionalizată sunt cazate 22 de persoane, numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu 131, cazuri confirmate 0. În ultimele 24 de ore au ieşit din autoizolare 3 de persoane. Privind starea de sănătate a persoanelor aflate în carantină putem declara că nu sunt probleme deosebite.

În ceea ce priveşte bilanţul acţiunilor de monitorizare şi control privind respectarea condiţiilor de autoizolare în conformitate cu legislaţia în vigoare, acţiuni efectuate de reprezentanţii D.S.P., I.P.J şi I.J.J, până în prezent s-au efectuat în total 594 controale din care 69 în data de 16 martie 2020. În urma efectuării acestor controale a reieşit faptul că toate persoanele controlate au respectat condiţiile impuse de lege.

Considerăm că este necesar să aducem în atenţia cetăţenilor judeţului Tulcea o clarificare a termenilor pentru a nu se crea o stare de panică în rândul populaţiei).

Contactul apropiat al unui caz confirmat este definit ca:

– Persoana care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

– Persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (de exemplu strângere de mână neurmată imediat de igiena mâinilor);

– Persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreţii infecţioase ale unui caz de COVID-19, (de exemplu în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănuşi);

– Persoana care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 metri şi pe o durată de peste 15 minute;

– Persoana care s-a aflat în aceeaşi încăpere (de exemplu sală de clasă, sală de şedinţă, sală de aşteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 metri;

– Persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecţie.

Caz suspect este definit ca:

– Pacient cu infecţie respiratorie acută (debut brusc al cel puţin unuia din următoarele: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respiraţiei (creşterea frecvenţei respiratorii) care necesită sau nu spitalizare şi în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a întrunit cel puţin unul din următoarele criterii epidemiologice:

– A avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 SAU

– A avut istoric de călătorie internaţională.

Caz confirmat este definit ca:

– o persoană cu confirmare în laborator a infecţiei cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele şi simptomele clinice.

Facem apel la calm şi informare doar din surse oficiale: comunicatele Instituţiei Prefectului Judeţ Tulcea sau ale Grupului de Comunicare Strategică constituit la nivel naţional, preluate de autorităţi publice locale sau servicii deconcentrate!

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.