Restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale din 21 de judeţe cauzate de caniculă. Camioanele mai grele de 7,5 tone nu vor putea circula de la ora 15.00 până la ora 20.00.

Joi, între orele 15.00 – 20.00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național din județele: Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Timiș, Caraș Severin, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, anunță Mediafax.

Pe sectoarele de drumuri expres și autostrăzi din administrarea CNAIR S.A. traficul se va desfășura în condiții normale.

Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod portocaliu – val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat.

„Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă”, transmite CNAIR.

Compania le amintește șoferilor că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor ordonanței privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, drumurile naționale din județele afectate de codul portocaliu, cu excepția:

• transporturilor de persoane;

• transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;

• vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;

• transporturi funerare;

• transporturi poștale;

• transporturi de echipamente de prim ajutor;

• transporturi pentru distribuire de carburanți;

• transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;

• transporturi pentru tractări vehicule avariate;

• transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;

• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;

• transporturi apă îmbuteliată;

• transporturi produse provenite din exploatări agricole;

• transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

De asemenea, pe perioada restricțiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât și utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare.

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.