Festivalul MayFest a debutat joi, 30 aprilie, pe faleza „Ivan Patzaichin” din Tulcea, marcând startul sezonului estival în municipiu.

Evenimentul a fost deschis printr-un flashmob organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, care a adus în fața publicului un spectacol plin de energie și culoare.

Potrivit Consiliului Județean Tulcea, atmosfera de pe faleză a fost una de sărbătoare, publicul bucurându-se de un adevărat regal de muzică, dans și tradiții românești.

În deschiderea festivalului, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a transmis:

Deschidem, astăzi, MayFest pe Faleza «Ivan Patzaichin» Tulcea, un eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea. Tot astăzi, marcăm Ziua Dansului prin acest flashmob organizat de nimeni altul decât maestrul Ștefan Coman. Le mulțumesc, pe această cale, atât domnului Coman, cât și artiștilor Școlii de Dans, dar și ai ansamblului «Dorulețul» pentru faptul că ne oferă un adevărat spectacol al celor mai frumoase tradiții românești”.

La eveniment au participat artiști ai Școlii de Dans și membri ai ansamblului „Dorulețul”, care au oferit un moment artistic apreciat de cei prezenți.

MayFest continuă în perioada următoare cu o serie de spectacole și activități dedicate atât tulcenilor, cât și turiștilor.

Galerie foto

685125889 1303270141903605 6005990376420982867 n
685936109 1303270081903611 5283442970560863208 n
685018404 1303270021903617 2833216457659712481 n
685656077 1303268718570414 2325076232148632190 n
686532761 1303268668570419 2550511656146324776 n
685016668 1303268145237138 3543465223449386093 n

Sursa: Facebook / Consiliul Județean Tulcea

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.