Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pe patru săptămâni, potrivit Mediafax.

Estimările acoperă intervalul 31 august – 28 septembrie 2026 și arată temperaturi peste valorile normale în cea mai mare parte a țării, în timp ce regimul pluviometric va fi deficitar în primele două săptămâni ale lunii.

Prognoza este realizată pe baza estimărilor Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) și indică abaterile săptămânale ale temperaturilor și precipitațiilor față de media perioadei 2006-2025. ANM precizează că fenomenele meteorologice extreme cu durată scurtă nu pot fi prognozate prin intermediul acestui produs.

Prima săptămână aduce cele mai mari abateri în regiunile vestice

În perioada 31 august – 7 septembrie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în majoritatea regiunilor țării. Cea mai accentuată abatere pozitivă este estimată în regiunile vestice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, deficitul urmând să fie mai accentuat în zonele montane.

Tendința se menține și în săptămâna 7-14 septembrie, când ANM estimează un regim termic mai cald decât cel normal la nivelul întregii țări, cu cele mai mari abateri pozitive tot în regiunile vestice. Precipitațiile vor fi deficitare în toate regiunile, cu un deficit mai pronunțat în zonele montane.

Ploile revin la normal spre mijlocul lunii, temperaturile rămân ridicate

În intervalul 14-21 septembrie, temperaturile medii vor continua să fie mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări, cu abaterile pozitive cele mai mari tot în vest. Situația se schimbă în privința precipitațiilor, care sunt estimate să fie apropiate de valorile normale în toate regiunile.

Pentru ultima săptămână a prognozei, 21-28 septembrie, temperaturile medii se vor situa ușor peste valorile normale în regiunile vestice și centrale, în timp ce în restul țării vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații se vor apropia de normal la nivelul întregii țări.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.