Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a identificat mai multe nereguli în urma unei acțiuni de monitorizare a influencerilor din România, potrivit Adevărul.
Instituția a constatat două probleme majore: 70% dintre influencerii care folosesc conținut generat sau modificat cu inteligență artificială nu informează urmăritorii despre acest fapt, iar majoritatea nu marchează în mod constant postările cu caracter comercial.
Verificările au vizat 10 influenceri din România și au fost realizate în cadrul unei acțiuni internaționale coordonate de Rețeaua Internațională pentru Protecția și Aplicarea Legislației privind Protecția Consumatorilor (ICPEN), desfășurată în perioada 23 martie – 8 aprilie 2026.
Lipsa transparenței în promovări și utilizarea AI
Potrivit ANPC, toți influencerii analizați publicau conținut cu caracter comercial. În cazul unora dintre aceștia, postările care reprezentau reclame sau colaborări comerciale nu erau marcate în mod constant, iar mențiunile privind caracterul publicitar erau adesea insuficient evidențiate, trecând ușor neobservate de consumatori.
„Rezultatul: 70% dintre influencerii care au folosit materiale AI nu au informat publicul că imaginile sau conținutul au fost realizate cu ajutorul tehnologiilor AI, ceea ce reduce nivelul de transparență în comunicarea cu urmăritorii”, a transmis ANPC.
Acțiunea coordonată de ICPEN a inclus verificarea a 228 de influenceri din mai multe țări. ANPC subliniază că, într-o economie digitală în care recomandările influencerilor pot influența deciziile de cumpărare ale consumatorilor, transparența în promovarea produselor și serviciilor și informarea publicului atunci când este utilizat conținut generat cu inteligență artificială sunt esențiale pentru protejarea consumatorilor și menținerea încrederii în mediul online.