Peste 120 de medici, asistenți medicali și specialiști din România și Ucraina au participat, în ultimele săptămâni, la cursuri intensive de prim ajutor organizate la Tulcea, în cadrul unui proiect european care își propune să îmbunătățească pregătirea personalului medical și cooperarea transfrontalieră.
Cursurile s-au desfășurat în perioada 12 mai – 1 iulie 2026, în cadrul proiectului HEALTHERA ROUA00228, finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Ucraina 2021–2027.
Programul de instruire a avut un puternic caracter practic și s-a concentrat pe resuscitarea cardio-pulmonară a adulților, una dintre cele mai importante manevre care pot face diferența dintre viață și moarte în situațiile de urgență.
În colaborare cu Crucea Roșie Română – Filiala Tulcea, au fost organizate șase sesiuni de pregătire, în cadrul cărora participanții au exersat tehnici și protocoale medicale actualizate pentru intervenția rapidă în cazuri critice.
La cursuri au participat cadre medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea și Spitalului Municipal Central din Izmail, Ucraina.
Pe lângă pregătirea practică, proiectul a oferit participanților posibilitatea de a face schimb de experiență și de bune practici, consolidând colaborarea dintre instituțiile medicale din cele două țări.
Reprezentanții Consiliului Județean Tulcea subliniază că proiectul HEALTHERA nu se rezumă doar la dotarea unităților medicale cu echipamente moderne, ci urmărește și dezvoltarea continuă a personalului medical.
„Formarea continuă a personalului medical rămâne o condiție esențială pentru dezvoltarea unor servicii de sănătate de calitate și pentru creșterea capacității de răspuns în beneficiul comunității”, au transmis reprezentanții Crucii Roșii Române – Filiala Tulcea.
Experiența acumulată în cadrul acestor sesiuni de instruire va contribui la consolidarea colaborării dintre Tulcea și Izmail și la îmbunătățirea intervențiilor medicale în beneficiul pacienților de pe ambele maluri ale Dunării.
Galerie foto



