Conturile Regiei Autonome „Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian” au fost blocate miercuri, 1 iulie 2026, în urma procedurii de executare silită inițiate de compania farmaceutică Pfizer împotriva statului român, potrivit adevarul.ro.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română și Ministerul Finanțelor au fost informate cu privire la măsurile de poprire, după ce organizația europeană EUROCONTROL a notificat ROMATSA despre instituirea acestora în cadrul demersurilor de recuperare a sumelor datorate de România.

Executarea silită vizează recuperarea a peste 3,4 miliarde de lei și a aproximativ 18,5 milioane de euro, reprezentând obligațiile financiare stabilite în urma litigiului dintre statul român și Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-COVID-19. Poprirea are ca obiect suma de 3.419.721.100,56 lei, reprezentând creanța principală și dobânzile aferente, precum și 18.564.777,07 euro, reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza procedurii de executare, EUROCONTROL are obligația de a comunica executorului judecătoresc, în termen de 15 zile, totalul sumelor deținute sau datorate României, inclusiv prin intermediul ROMATSA. Ulterior, instituția trebuie să indisponibilizeze sumele existente și pe cele care urmează să fie încasate.

Autoritățile române au contactat casa de avocatură din Belgia care a reprezentat Guvernul României în dosarul Micula, pentru a evalua posibilitatea suspendării executării silite și șansele de succes ale unui astfel de demers.

Precedente în executarea silită a României

Executarea silită a statului român prin poprirea unor conturi sau prin instituirea de sechestre nu reprezintă o premieră. Începând cu anul 2014, oamenii de afaceri Viorel și Ioan Micula au inițiat mai multe proceduri de executare împotriva României, în urma unui litigiu soluționat de Curtea Internațională pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (ICSID) de la Washington. În cadrul acelui conflict juridic au fost instituite popriri asupra conturilor unor instituții publice și sechestre asupra participațiilor statului la companii strategice, inclusiv asupra acțiunilor deținute la Petrom.

Pierderea procesului cu Pfizer și riscurile pentru aviație

În luna aprilie, România a pierdut procesul intentat de Pfizer în legătură cu contractele pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID-19. Tribunalul din Bruxelles a decis că statul român este obligat să preia toate dozele rămase și să achite integral valoarea contractului, estimată la aproximativ 600 de milioane de euro. Hotărârea instanței belgiene a deschis calea pentru recuperarea sumelor prin proceduri de executare silită asupra activelor și veniturilor statului.

O posibilă suspendare a ROMATSA ar genera o vulnerabilitate majoră la adresa securității naționale și ar perturba misiunile NATO, au avertizat membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), care au cerut Guvernului măsuri urgente.

Potrivit comunicatului CSAT, o posibilă suspendare a activității ROMATSA „ar genera o vulnerabilitate sistemică majoră la adresa securității naționale, determinând degradarea imediată a supravegherii spațiului aerian integrat și perturbarea misiunilor tactice sau logistice ale NATO pe Flancul Estic”.

„Acest blocaj operațional ar atrage o izolare geopolitică prin forțarea rerutării coridoarelor de tranzit europene, critice în contextul conflictelor din Vecinătatea Estică, erodând sever credibilitatea României de furnizor de securitate regională în raport cu EUROCONTROL”, se mai arată în comunicat.

Sursa citată avertizează că blocajul managementului traficului aerian ar afecta infrastructura de transport comercial, cargo și de urgență, provocând prejudicii economice asimetrice și blocarea lanțurilor strategice de aprovizionare.

În acest context, membrii Consiliului au hotărât ca Guvernul României, prin autoritățile publice cu competențe în domeniu, să ia măsurile necesare pentru identificarea soluțiilor privind continuarea serviciilor de navigație aeriană și securitate a spațiului aerian.

===CORP===

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.