Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică avertizări de Cod galben, portocaliu și roșu pentru mai multe regiuni din țară, pe fondul unui nou val de căldură care va persista până miercuri. În vestul și nord-vestul țării vor fi temperaturi care vor depăși 35-38 de grade, iar în unele județe termometrele vor indica și 39-40 de grade la umbră, potrivit Mediafax.

Informarea meteorologică privind valul de căldură este valabilă pentru perioada 2 august, ora 10:00 – 6 august, ora 10:00. Potrivit meteorologilor, duminică și luni valul de căldură va fi intens și va persista în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării, iar de marți se va extinde și intensifica în sudul și estul teritoriului.

În intervalul vizat de informare, temperaturile maxime se vor încadra între 27 și 30 de grade pe litoral și în jurul a 40 de grade în Câmpia de Vest. Meteorologii precizează că nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-25 de grade, inițial pe litoral și în regiunile vestice, iar din noaptea de marți spre miercuri în cea mai mare parte a țării.

Cod galben în Moldova și sud-vestul țării

Avertizarea Cod galben este valabilă în perioada 2 august, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, pentru Moldova, sud-vestul Munteniei, vestul și sudul Olteniei, sudul Banatului și al Transilvaniei. În aceste regiuni, valul de căldură va fi persistent, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, cele mai ridicate valori fiind estimate în sudul Banatului. Pe alocuri, minimele nocturne vor ajunge la 20-22 de grade.

Cod portocaliu în Transilvania și cod roșu în vestul țării

ANM a emis totodată un Cod portocaliu de caniculă pentru județele din Transilvania, avertizarea fiind în vigoare în perioada 2 august, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00. Sunt vizate județele Timiș, Hunedoara, Alba, Mureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Maramureș, unde temperaturile maxime se vor situa între 35 și 38 de grade. Local, nopțile vor fi tropicale, cu minime de 20-24 de grade.

Cea mai severă avertizare, Codul roșu de caniculă, vizează județele Satu Mare, Bihor și Arad. Potrivit ANM, în aceste zone se vor înregistra temperaturi extreme, comparabile cu recordurile absolute ale primei decade ale lunii august. Temperaturile maxime vor atinge 37-38 de grade în județul Satu Mare și 39-40 de grade în județele Bihor și Arad. Codul roșu este în vigoare în perioada 2 august, ora 10:00 – 4 august, ora 10:00.

Este cel de-al treilea val de caniculă extremă care lovește țara în ultima săptămână, după episoadele cu temperaturi de până la 39 de grade semnalate la finalul lunii iulie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.