Un cetățean ucrainean în vârstă de 18 ani a fost arestat pentru 24 de ore în București, fiind acuzat de complicitate la tentativă de înșelăciune, după ce ar fi folosit metoda „spoofing” pentru a obține 180.000 de lei de la o femeie de 46 de ani, potrivit Mediafax.
Potrivit anchetatorilor, mai mulți atacatori au contactat-o telefonic pe femeie, prezentându-se drept angajați ai unor instituții publice. Aceștia i-au spus că are conturile bancare compromise și au convins-o să se întâlnească cu ei pentru a le preda 180.000 de lei în numerar, bani care, potrivit poveștii inventate de escroci, ar fi trebuit depuși în „noile ei conturi”, presupus securizate.
Femeia a anunțat autoritățile la timp
Femeia a sesizat că ceva nu este în regulă și, în dimineața următoare, a contactat autoritățile. Pe 1 septembrie, în jurul orei 9:00, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție au fost sesizați cu privire la tentativa de înșelăciune.
Suspectul prins în flagrant
În urma investigațiilor demarate imediat de polițiști, aceștia au reușit să surprindă în flagrant, la ora 10:55, tânărul de 18 ani, cetățean ucrainean, care primise de la femeie două plicuri albe. Acesta credea că în plicuri se află suma de 180.000 de lei cerută de grupul de escroci, însă banii nu au mai ajuns niciodată la atacatori, victima alertând din timp autoritățile.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și are deja dosar penal pentru complicitate la tentativă de înșelăciune prin metoda „spoofing”.