Doi miniștri, în aceeași zi, la Babadag. A fost inaugurată noua creșă, iar investiția de 17 milioane de euro pentru protecția împotriva inundațiilor intră în linie dreaptă
Orașul Babadag a fost, vineri, gazda a două vizite guvernamentale importante, marcând o zi cu semnificație pentru dezvoltarea comunității. Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, a participat la inaugurarea noii creșe din oraș, iar ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a vizitat șantierul investiției de aproximativ 17 milioane de euro destinată protecției împotriva inundațiilor.
City managerul orașului Babadag, George Siscu, a evidențiat importanța acestor vizite și a investițiilor aflate în derulare, subliniind că proiectele demonstrează atenția acordată dezvoltării orașului.
Noua creșă din Babadag, inaugurată de ministrul Attila Cseke

Noua creșă inaugurată vineri are o capacitate de 40 de locuri, organizate în patru grupe, și este dotată cu echipamente moderne, sisteme de control al accesului, supraveghere video, instalații de voce-date, panouri solare și fotovoltaice pentru producerea energiei și a apei calde din surse regenerabile.
Clădirea este realizată după standardul nZEB (near-Zero Energy Building), având o eficiență energetică ridicată și un consum redus de energie.

La inaugurare au participat ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, precum și reprezentanți ai administrației locale.
Deși nu a fost prezent la inaugurare, primarul Georgian Caraman s-a aflat vineri la București, unde a participat la semnarea unui nou contract de finanțare și la prelungirea unui alt proiect pentru oraș. Reprezentanții administrației locale au precizat că demersurile fac parte din strategia de atragere a fondurilor necesare continuării investițiilor în Babadag.
Potrivit autorităților, creșa din Babadag este a 95-a dintre cele 110 care urmează să fie date în folosință la nivel național până la sfârșitul lunii august.

Diana Buzoianu a verificat lucrările la investiția de 17 milioane de euro
Tot vineri, la Babadag a ajuns și ministra Mediului, Diana Buzoianu, care a vizitat șantierul proiectului „Apărarea împotriva inundațiilor a localității Babadag”.
Alături de aceasta s-au aflat prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, ARBDD, Romsilva, Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu și ai constructorului.

George Siscu: „Orașul se transformă văzând cu ochii”
City managerul George Siscu a transmis că finalizarea investiției este esențială pentru siguranța locuitorilor, amintind efectele devastatoare produse de inundațiile din ultimii ani în mai multe zone ale țării.


„Ne-a bucurat interesul arătat de doamna ministru pentru acest proiect. Îi mulțumim pentru că a aprobat în acest an și ultima sumă necesară pentru definitivarea investiției. Lucrările continuă și sperăm ca până la sfârșitul anului, dacă nu în primăvara anului viitor, să fie finalizate. La Babadag se muncește cu seriozitate, iar orașul se transformă văzând cu ochii”, a transmis George Siscu.
Valoarea investiției pentru protecția împotriva inundațiilor este de aproximativ 17 milioane de euro, iar autoritățile estimează că lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an sau, cel târziu, în primăvara anului viitor.