Pompierii au intervenit, în perioada 31 iulie – 2 august, la peste 500 de incendii la nivel național, aproape trei sferturi dintre acestea fiind provocate de arderi necontrolate ale vegetației uscate, potrivit Adevarul.ro.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), de vineri până duminică, salvatorii au gestionat la nivel național peste 5.400 de situații de urgență, intervenind pentru protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor.

În această perioadă, pompierii s-au confruntat cu 513 incendii, dintre care 373 au reprezentat arderi necontrolate ale vegetației, suprafața de teren afectată depășind 2.300 de hectare. Unul dintre cele mai devastatoare incendii a izbucnit în județul Caraș-Severin, unde pompierii au avut nevoie de trei zile pentru a stinge flăcările.

Intervenție aeriană masivă pe Clisura Dunării

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Inspectoratul General de Aviație (IGAv), echipajele aeriene au efectuat 107 lansări de apă cu ajutorul sistemului Bambi Bucket, aruncând în total peste 260 de tone de apă asupra focarelor active.

Intervenția aeriană a fost solicitată după izbucnirea a două incendii de vegetație pe Clisura Dunării, care au afectat aproximativ 30 de hectare și amenințau să se extindă către fondul forestier. Elicopterul a sprijinit echipele de la sol în limitarea flăcărilor, iar autoritățile monitorizează în continuare zona pentru a preveni reaprinderea incendiilor. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin avertizează că intervenția a fost îngreunată de existența mai multor focare și de condițiile meteorologice.

Sancțiuni aspre pentru arderea vegetației

IGSU amintește că arderea vegetației uscate și a miriștilor este strict interzisă prin lege. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Instituția desfășoară, până la 15 octombrie, o campanie națională de prevenire a incendiilor prin care îi îndeamnă pe cetățeni să nu incendieze vegetația uscată și să respecte măsurile de prevenire, iar în caz de urgență să apeleze 112.

Alte intervenții în weekend

În același timp, echipajele de prim ajutor au intervenit la peste 4.200 de solicitări, acordând asistență medicală pentru 4.227 de persoane. Pompierii au gestionat și 667 de situații pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții, precum și 25 de cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

Datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative, 39 de persoane aflate în situații critice au fost salvate. În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele trei zile au fost transmise 41 de mesaje prin sistemul RO-ALERT, cele mai multe dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.