Florin-Cristian Anastasiu nu mai este directorul Colegiului Dobrogean „Spiru Haret” din Tulcea, după 12 ani petrecuți la conducerea instituției. Mandatul său a expirat, iar profesorul de limba și literatura română a decis să nu accepte o nouă prelungire.

Conducerea colegiului a fost preluată interimar de Adina-Laura Voicu, până ieri director adjunct. Aceasta va ocupa funcția până la organizarea concursului pentru postul de director.

Doisprezece ani sunt suficienți”

Florin Anastasiu spune că retragerea din funcție a fost o decizie personală, anunțată încă de la sfârșitul anului trecut.

„Mi-a expirat mandatul și am decis să nu îl mai prelungesc, să nu mai accept prelungirea”, a declarat acesta pentru Ora de Tulcea.

Fostul director consideră că 12 ani reprezintă o perioadă suficientă pentru ca un manager să își aplice proiectele și viziunea. Prelungirea excesivă a unui mandat poate duce, spune el, la impresia că funcția i se cuvine celui care o ocupă.

Doisprezece ani sunt suficienți ca un om să își pună amprenta, să își implementeze programele și viziunea. Este foarte bine, cel puțin într-o școală, să vină cineva nou”, a spus Florin Anastasiu.

El rămâne profesor de limba și literatura română la Colegiul „Spiru Haret” și spune că, cel puțin în acest an școlar, vrea să se concentreze asupra activității de la catedră.

Vreau să mă liniștesc, să mă reconectez de tot cu școala, să văd ce idei mai am. Poate scriu ceva, poate citesc mai mult”, a explicat fostul director.

Adina Voicu trece de la adjunct la conducerea colegiului

Adina-Laura Voicu preia interimar conducerea unei instituții pe care o cunoaște din interior. A fost director adjunct al colegiului și a participat în ultimii ani la activitatea managerială, la coordonarea proiectelor educaționale și la administrarea curentă a școlii.

Este profesor de biologie, are gradul didactic I și este absolventă a Colegiului „Spiru Haret”, promoția 1992. A absolvit Universitatea „Ovidius” în 1997 și a urmat ulterior programe de formare și perfecționare profesională.

În cariera sa a ocupat și funcția de inspector școlar pentru management instituțional, experiență care a pus-o în contact direct cu problemele administrative și de conducere din școlile județului. A fost implicată și în proiecte europene, inclusiv în programe Erasmus+ și activități de cooperare internațională.

Potrivit lui Florin Anastasiu, numele Adinei Voicu s-a aflat printre propunerile discutate în Consiliul profesoral, în cadrul consultărilor pentru desemnarea conducerii interimare.

Dintre cele câteva nume propuse, dumneaei a fost singura care, din câte am înțeles, a acceptat sarcina”, a spus fostul director.

Adina-Laura Voicu este și membră PNL Tulcea și a candidat în trecut pentru un loc în Consiliul Local al municipiului.

Schimbarea de la conducerea Colegiului „Spiru Haret” încheie astfel un mandat de 12 ani și deschide o perioadă de interimat în care fosta directoare adjunctă va trebui să asigure continuitatea administrativă și educațională a uneia dintre cele mai cunoscute școli din Tulcea.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.