Zi importantă pentru 16 militari din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea. Un ofițer și 15 subofițeri au fost avansați, marți, 4 august, la termen, în gradul militar următor.
Ceremonia a avut loc la sediul IJJ Tulcea, în prezența conducerii inspectoratului și a colegilor celor avansați. Noile grade au fost înmânate într-un cadru festiv, marcând unul dintre momentele importante din cariera unui militar.
Avansarea la termen vine după îndeplinirea condițiilor legale de vechime și profesionale și reprezintă, dincolo de noile însemne purtate pe uniformă, recunoașterea experienței acumulate în misiunile desfășurate de jandarmii tulceni.
Pentru cei 16 militari, ceremonia de astăzi înseamnă și trecerea într-o nouă etapă profesională, cu grad mai mare, dar și cu responsabilități pe măsură.
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea i-a felicitat pe cei avansați și le-a urat succes în continuarea activității și în misiunile desfășurate în slujba comunității.