Zeci de păstrăvării au fost amenajate la poalele versanților nordici ai Munților Făgăraș, în văile străbătute de pârâuri repezi care se varsă în Olt. Unele dintre ele s-au dezvoltat în ultimele decenii ca zone de agrement extrem de populare, căutate de mii de turiști, potrivit Adevărul.
Pe lângă apropierea de munții înalți și traseele montane, succesul unor locuri turistice ca Avrig, Porumbacu, Albota, Victoria, Drăguș, Sâmbăta de Sus și Dejani se datorează și păstrăvăriilor transformate în locuri de popas și relaxare.
O crescătorie regală din 1888
Tradiția creșterii păstrăvilor în Țara Oltului remontează în secolul al XIX-lea. Pe domeniul hergheliei regale de stat de la Făgăraș a fost amenajată în 1888 o crescătorie de păstrăvi, alimentată de apele reci ale izvoarelor și destinată inclusiv producerii de puiet pentru popularea apelor de munte.
Publicația „Közgazdasági Értesítő” („Buletinul Economic”) relata în 1888 că pe domeniul de la Făgăraș fusese construită o stație de reproducere care folosea apa unor izvoare permanente. „Natura apei, panta mare a șanțurilor și fundul lor pietros oferă condiții destul de favorabile pentru viața păstrăvilor. Instituția și-a început deja efectiv activitatea, având în incubare aproximativ 10.000 de icre”, nota publicația.
Un alt articol din același an oferea detalii despre păstrăvăria de la „Fântâna Principesei”, alimentată de un izvor cu apă limpede, care avea aproximativ opt grade Celsius atât iarna, cât și vara. Acolo au fost deja puse la incubat 5.000 de icre de păstrăv, primite de la Igló.
Centrul național al pisciculturii
Primul Război Mondial a întrerupt dezvoltarea pisciculturii montane din Transilvania. Dar în 1922, inginerul agronom Virgil Pop a înființat la Făgăraș o mică păstrăvărie. Câțiva ani mai târziu, un program al prof. dr. D. Busoicescu, pe atunci subsecretar la Ministerul Agriculturii și Domeniilor, urmărea transformarea crescătoriei de la Făgăraș într-un centru piscicol important.
La sfârșitul anilor ’20 au apărut noi crescătorii la Finiș, lângă Beiuș, și la Alba Iulia, iar centrul din Făgăraș participa la repopularea apelor montane cu icre și puiet. După cel de-Al Doilea Război Mondial și naționalizarea activităților economice, păstrăvăriile din zona Făgărașului au continuat să se dezvolte sub administrarea statului. În anii ’50, la Beclean-Făgăraș funcționa deja o stațiune experimentală de salmonicultură.
Transportul spectaculos cu elicopterul
În ultimele decenii ale regimului comunist, păstrăvăriile din zona Făgărașului au fost implicate și în acțiuni de populare a apelor montane. Puietul era transportat spre lacurile și râurile greu accesibile mai întâi cu bidoanele, purtate de pădurari pe potecile de munte, iar mai târziu cu elicopterele.
În 1989, Radu Anton Roman descria în revista „Flacăra” una dintre aceste operațiuni, pornită de la Dejani-Făgăraș: „Păstrăvii sunt făpturi extrem de sensibile, fragile. Transportarea lor pe cărări de munte, cu bidoanele, ore și ore, de către pădurari inimoși, a fost, ca să zic așa, o etapă eroică”.
Transporturile cu elicopterul au venit ulterior, dar începuturile lor au fost dificile. „Au urmat apoi primele zboruri, dramatice, cu mortalități mari de pește la fiecare transport, din lipsă de vase capabile să asigure oxigenarea apei și o temperatură joasă constantă, ori cu aventuri periculoase”, scria Radu Anton Roman.
Într-uno dintre aceste zboruri s-a produs și un accident, iar carcasa elicopterului prăbușit putea fi văzută ani la rând de turiștii care urcau spre lacul Podragu. În aparat se afla atunci și inginerul Paul Decei, cel care avea să conducă Inspecția de Salmonicultură a Ministerului Silviculturii.
„Anii au trecut, au apărut hidrobioanele – căzi uriașe, oxigenate artificial, izoterme, cu o capacitate de 500–1.500 de litri, capabile să transporte dintr-odată întreaga producție a unei păstrăvării. Zborurile au intrat în rutina fiecărui an”, relata Radu Anton Roman.
Păstrăvul american cuceritor
Încă din primii ani ai secolului XX, în apele și crescătoriile din Transilvania a început să fie introdusă o specie de păstrăv adusă din America de Nord. Păstrăvul curcubeu se deosebea de păstrăvul indigen printr-o mai mare toleranță la temperaturile ridicate ale apei și se presta mai bine la creșterea intensivă. Aceste calități, alături de ritmul rapid de dezvoltare, l-au transformat într-una dintre speciile preferate ale crescătoriilor.
===CORP===