Alexandru Viorel Ichim, 25 de ani, din Tulcea, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, 2 spre 3 mai 2026, în apropiere de Milano.

Tânărul se afla pe un scuter alături de logodnica sa, când, pe un drum comunal între Mulazzano și Tribiano, vehiculul ar fi derapat într-o curbă și a căzut într-un șanț adânc, lovindu-se de un zid de beton. Zona este cunoscută, potrivit presei italiene (Il Giorno, MilanoToday), ca fiind fără iluminat și periculoasă.

Impactul a fost fatal pentru ambii.

foto accident italia

Tragedia a fost descoperită duminică dimineața, 3 mai, în jurul orei 8, de câțiva trecători. Echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic, deși cei doi purtau căști de protecție.

Alexandru Ichim locuia de aproximativ un an în Italia și urma să împlinească 26 de ani în câteva zile. Originar din Tulcea, făcea parte din generația de tineri plecați la muncă în străinătate, cu legături culturale și cu Turcia.

Autoritățile italiene continuă ancheta, principala ipoteză fiind pierderea controlului asupra vehiculului.

Sursa documentare si foto – Il Giorno Milano

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.